Un timişorean solicită dezbatere publică pe tema proiectului de transport pe Bega: "Vapoarele mari omoară sporturile nautice"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La prima licitaţie organizată de Primăria Timişoara pentru achiziţionarea a şapte vaporaşe, pentru navigaţia pe Bega, nu s-a prezentat nimeni. Un timişorean cere dezbatere publică pe tema transportului pe Bega, considerând că vor fi omorâte sporturile nautice.

Din analiza caietului de sarcini pe care Primăria Timişoara l-a elaborat pentru achizitia celor şapte vaporetto în proiectul ”Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor canalului Bega” reiese faptul că tipul serviciului de transport public ce urmează să fie introdus şi dimensiunile de gabarit ale vapoarelor ce vor fi achiziţionate în acest scop, vor elimina complet sporturile nautice şi agrementul de pe canalul Bega pe raza Timişoarei. La acestă concluzie a ajuns inginerul Nicolae Bârsan, preşedintele Eco Nautic Club Timisoara.

„Sporturile nautice şi agrementul pe Bega reprezintă o tradiţie de 150 de ani şi chiar una dintre premierele Timişoarei, prin urmare eliminarea acestora de pe canal cauzeaza o schimbare majoră în viaţa socială a oraşului, schimbare la care cetăţenii Timişoarei trebuie să aibă ocazia să-şi exprime părerea”, afirmă inginerul Nicolae Bârsan. 

Nicolae Bârsan solicită, în conformitate cu legea privind transparenţa decizională în administraţia publică, organizarea de urgenţă a unei dezbateri publice pe tema înfiinţării serviciului de transport public pe canalul Bega.

Preşedintele Eco Nautic Club susţine că a oferit soluţii celor de la Primăre în ceea ce priveşte viitoarele nave de pe Bega, însă nu a fost luat în seamă.

„La majoritatea clarificărilor pe care le-am cerut am primit răspunsuri parţiale, necorelate cu realitatea de pe canalul Bega, necorelate cu secolul în care trăim, necorelate cu principiile EU de dezvoltare sustenabilă şi bazate pe Acte Normative emise de pe timpul Republicii Populare Române. De trei ani le tot zic, e nevoie de vaporaşe de mici dimensiuni, care se încadrează în specificul canalului şi nu omoară canotajul. Şi electrice, pentru că suntem în 2015””, mai susţine Nicolae Bârsan.

Citeşte şi:
 

Vaporetto pe Bega, din vara anului viitor. Şapte vapoare vor oferi transport public pe apă

Canalul Bega în anii 1900: povestea îmblânzirii unui râu GALERIE FOTO

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite