Traficanţii care au intrat în România cu 12 kilograme de heroină au primit 15 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bulgari care au fost prinşi cu 12 de kilograme de heroină la Arad au primit 15 ani de închisoare. Poliţiştii au descoperit iniţial patru kilograme de heroină, apoi au dat maşina unui martor, care s-a plimbat cu ea, fără să ştie că în automobil erau ascunse încă opt kilograme de droguri.

Şoferul maşinii, Emil Tihomirov, de 27 de ani şi pasagerul, Myumyum Myumyum, de 26 de ani, au fost judecaţi şi condamnaţi la 15 ani de închisoare, zilele trecute, de Tribunalul Timiş pentru trafic internaţional de droguri, fiind acum încarceraţi la Penitenciarul Arad. Cărăuşii au intrat din Bulgaria cu maşina ticsită cu droguri fără probleme pe la Vama Giurgiu, au tranzitat România şi destinaţia finală era Germania.

Poliţiştii au descoperit patru kilograme de heroină în maşina lor. Automobilul a fost predat de poliţişti translatorului Nicolae Nakov în mai 2009, imediat după arestarea cărăuşilor. El a ţinut maşina parcată în faţa casei, în localitatea arădeană Şemlac şi s-a plimbat cu ea liniştit şase luni, până în noiembrie 2009. Atunci procurorii timişoreni au primit informaţia că în maşină mai sunt opt kilograme de heroină şi s-au dus să bată în poarta arădeanului.

„Prin modelul cum s-au aranjat drogurile în autoturism intenţia inculpaţilor a fost ca să lase undeva mai la suprafaţă o cantitate de droguri, iar cea mai mare parte să fie ascunsă în locuri foarte greu accesibile care e posibil să nu fie găsite de cei care caută în autoturism"
, a notat în rechizitoriu procurorul timişorean care a găsit cea de-a doua tranşă de droguri, încercând să scuze cumva incompentenţa poliţiştilor şi procurorilor din Arad care au lăsat în maşină cele opt kilograme de heroină.

CLICK AICI CA SĂ CITEŞTI CUM S-AU PLIMBAT DROGURILE PRIN ROMÂNIA

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite