Tatăl care şi-a violat fiica în vârstă de 11 ani a fost trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Tătar ajunsese să îşi terorizeze fetiţa de 11 ani. Din vara anului 2009 până în octombrie 2010, bărbatul întreţinea săptămânal relaţii sexuale cu fetiţa. A ameninţat-o că o omoară dacă suflă o vorbă, însă a fost prins în flagrant de propria nevastă în timp ce îşi batjocorea fetiţa.

O familie întreagă este în stare de şoc după ce capul familiei a fost arestat pentru 29 de zile, iar astăzi a fost trimis în judecată. Alexandru Tătar, de 59 de ani, a fost surprins de nevastă în timp ce îşi viola una dintre fetiţe, în vârstă de 11 ani. Nu este pentru prima oară când bărbatul se atingea de fetiţă, însă batjocura a fost ascunsă de ochii lumii după ce capul familiei a ameninţat-o pe copilă că o omoară dacă va sufla o vorbă. Micuţa a fost violată, pentru prima oară, la începutul lunii august, iar de atunci chinurile s-au repetat săptămână de săptămână.

Nici ceilalţi copii ai familiei nu au avut o viaţă mai uşoară, Alexandru Tătar fiind cunoscut şi pentru faptul că devenea violent după ce consuma alcool. Oamenii legii i-au găsit copiii cu vânătăi şi răni urâte pe corp, toate provocate de tatăl lor.

Mama celor şapte copii nu a reclamat niciodată bătăile, însă când şi-a surprins soţul violând-o pe fata cea mai mare ca vârstă a cuplului, femeia nu a mai rezistat abuzurilor şi s-a dus glonţ la poliţie. Alexandru Tătar a fost reţinut de oamenii legii pentru 29 de zile şi riscă până la 18 ani de închisoare. Poliţiştii trebuie să afle în prezent dacă ceilalţi copii ai bărbatului nu au fost abuzaţi sexual.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite