Sexi consilierul cu poze nud pe HI5 a renunţat la procesul cu Primăria Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Urs, consilierul juridic la Direcţia Urbanism care a dat în judecată primăria pentru că a fost sancţionat ilegal după ce şi-a postat poze nud pe HI5, a renunţat la primul proces. El are însă două procese pe rol cu primăria, care l-a făcut poliţist comunitar fără voie, apoi conducerea instituţiei l-a restructurat

Consilierul juridic Daniel Urs, de 29 de ani, a dat în judecată Primăria Timişoara, după ce comisia de disciplină a instituţiei i-a tăiat 10 la sută din salariu pentru trei luni. El susţine că a fost sancţionat ilegal, după ce pozele sale au ajuns în toamnă pe portalul de socializare Hi5.

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a propus cercetarea disciplinară a angajatului pe motiv că „a adus atingere autorităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea", postând pe pagina sa de hi5 „poze în ipostaze nu tocmai plăcute". Acum consilierul sexi se judecă cu instituţia la care lucrează şi solicită să i se anuleze sancţiunea.

„Mă consider nevinovat, pentru că prestigiul instituţiei nu a avut de suferit în urma acţiunii de care sunt acuzat, deoarece nu deţin o funcţie de conducere. Iar instituţia nu a suferit un prejudiciu cuantificabil", a scris sexi-consilierul în plângerea sa înregistrată la Judecătoria Timişoara. În plus, el susţine că regretă fapta.

Colegi deranjaţi de poze sexi

Comisia de disciplină l-a sancţionat pe Daniel Urs în aprilie. Pe lângă sesizarea primarului şi părerile martorilor, membrii comisiei au analizat pozele nud pentru a decide dacă angajatul primăriei a adus sau nu atingere imaginii primăriei. Concluzia trasă a fost că Daniel Urs a prejudiciat imaginea Primăriei Timişoara. În decizia comisiei a contat părerea altor funcţionari din primărie, care s-au arătat deranjaţi de imagini.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite