Hoţul care a împuşcat mortal un poliţist de frontieră a scăpat de închisoarea pe viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Breazu, hoţul care a ucis un poliţist de frontieră în octombrie 2009, a scăpat de pedeapsa închisorii pe viaţă, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au redus pedeapsa, zilele trecute, sentinţa fiind definitivă.

Gheorghe Breazu a beneficiat de indulgenţa judecătorilor de la Curtea Supremă, care i-au preschimbat sentinţa şi i-au dat 25 de ani de închisoare. Breazu poate să iasă din puşcărie după ce îşi execută două treimi din pedeapsă, adică la vârsta de 35 de ani. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au scutit de pedeapsa aplicată de Curtea de Apel Timişoara, care i-a dat închisoar pe viaţă.

În urmă cu doi ani şi jumătate Tiberiu Sîrbu intra în tură la sediul Poliţiei de Frontieră din Sânnicolau Mare. În timpul nopţii a auzit în faţa unităţii un grup de spărgători de maşini şi s-a luat după ei. Hoţii au luat-o la fugă, iar agentul a plecat după ei. La aproximativ 100 de metri l-a găsit pe Breazu, care se ascundea într-un şanţ. Cei doi s-au luat la bătaie, iar poliţistul a scos pistolul. În încăierare arma a ajuns la Breazu care l-a împuşcat pe poliţist în piept. Ucigaşul s-a urcat apoi pe bicicletă şi a fugit, nu înainte de a arunca pistolul.

Rănit, agentul s-a urcat în maşina personală şi a plecat în urmărirea hoţului. După 100 de metri, Tiberiu Sîrbu a oprit maşina şi a coborât strigând după ajutor. O familie care locuia pe strada respectivă a auzit strigătele agentului în miez de noapte şi a chemat o ambulanţă, dar eforturile medicilor au fost zadarnice. Poliţistul a murit în drum spre spital.

image

Imediat după incident s-a constituit o comisie de anchetă pentru a-l găsi pe criminal. În primă fază au fost reţinute cinci persoane, dar principalul suspect a rămas Gheorghe Breazu. Acesta reuşise însă să treacă în Ungaria la câteva ore după crimă. Poliţiştii maghiari l-au prins pe ucigaş şi l-au trimis în România (foto sus). După un an de procese Breazu a fost condamnat la închisoare pe viaţă. „Este o sentinţă dreaptă", a spus soţia poliţistului. Breazu are posibilitatea recursului la Curtea Supremă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite