Grevă în Poliţie: "Suntem confundaţi cu chelnerii, guvernanţii au pretenţia să trăim din bacşişuri"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii nu vor mai da amenzi, începând de luni, iar de la orele 16.00 nu vor mai lucra, preluând doar plângerile cetăţenilor realizate prin Serviciul Unic de Urgenţă 112. Sindicaliştii susţin că s-a ajuns în această situaţie pentru că poliţiştii au ajuns să aibă salarii de mizerie şi să fie trataţi ca şi chelnerii.

Criză în Poliţie: "Explodează şpăgile, dosare blocate, iar poliţiştii se vor sinucide din cauza ratelor"

Sindicaliştii din Poliţia Timiş susţin că după reducerile salariale ofiţerii şi agenţii nu îşi mai permit să se întreţină şi că familiile poliţiştilor intră în colaps. Ei susţin că nu îşi mai permit să trăiască din salariile reduse cu 25%  "Suntem funcţionari publici cu statut special doar când vine vorba despre obligaţii, dar când se pune problema ca să se repecte cele mai elementare drepturi ale noastre, legile sunt încălcate. Noi nu putem să facem grevă, dar putem să muncim doar pentru cele 75 de procente din salariu pe care le primim. După ora 16 nu lucrăm nici un minut în plus. Lucrăm doar opt ore, nu 12-14 cum s-au obişnuit şefii", a spus comisarul şef Doinel Malcoci, şeful de sindicat al agenţilor şi ofiţerilor din Poliţia Timiş.

Malcoci spune că de când s-au redus salariile în Poliţie, şase agenţi şi doi ofiţeri şi-au dat demisia din Inspectoratul de Poliţie Timiş. "Poliţiştii s-au săturat să fie trataţi ca nişte chelneri. Guvernanţii au pretenţia ca noi să trăim din bacşişuri. Noi dacă luăm bacşiş se numeşte luare de mită. Profesia de poliţist nu este o meserie liberală. Nu putem face ciubucuri, că riscăm puşcăria. Prin urmare, avem pretenţia la un salariu din care să putem trăi. Când se întâmplă  ceva după programul de opt ore, poliţiştii sunt chemaţi din timpul liber, pe benzina lor şi cu maşinile lor, fără să li se plătească ore suplimentare. Ne-am săturat să fim luaţi de proşti pentru că facem muncă în folosul comunităţii", a mai spus şeful de sindicat al poliţiştilor timişeni.

CLICK AICI CA SĂ CITEŞTI DE CE LE ESTE TEAMĂ POLIŢIŞTILOR PE TIMP DE CRIZĂ

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite