Criminalii de la Medicină îşi aşteaptă sentinţa de la Curtea de Apel Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carmen Bejan şi Sergiu Florea, ambii de 21 de ani, au fost duşi în faţa judecătorilor Curţii de Apel Timişoara, în această dimineaţă. În cadrul apelului, avocaţii fetei speră să primească cât mai repede sentinţa.

Ei sunt încrezători că magistraţii vor reduce din sentinţa lui Carmen, care a fost condamnată la 16 ani de închisoare, de către Tribunalul Timiş. Sergiu a fost adus de la Penitenciarul Timişoara, iar Carmen din Penitenciarul Arad. Ei sunt judecaţi pentru că l-au ucis şi tranşat pe Trifu Schroth în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, în 31 iulie 2009. Cei doi tineri l-au ademenit pe romul de 65 de ani la cămin, cu promisiunea că studenta o să facă sex cu el în schimbul sumei de 500 de euro.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite