Bănăţenii care beau apă din Dunăre sunt în pericol. Inspectorii de mediu spun că şi peştii pot muri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patru oameni au decedat în urma inundaţiilor cu reziduuri
Patru oameni au decedat în urma inundaţiilor cu reziduuri

Ameninţarea valului toxic este din ce în ce mai mare. Autorităţile bănăţene aşteaptă ca substanţele toxice deversate în Vestul Ungariei să ajungă mâine la Baziaş. Specialiştii iau constant probe din Dunăre şi monitorizează PH-ul apei.

De trei ori pe zi, la distanţă de opt ore sunt ridicate noi probe. „Deocamdată, normele sunt în limitele normale. Abia duminică ar putea ajunge şi la noi o cantitate din substanţele din Ungaria, dar putem vorbi de o diluare a lor, având în vedere distanţa de 720 de kilometri şi debitul de 6.500 mc/s", spune Dorin Gavril, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Reşiţa. Autoritățile cărășene, dar şi cele timişene sunt în alertă. Valul toxic îi va afecta în special pe locuitorii oraşelor care se alimentează cu apă potabilă din Dunăre.

Ungaria: Imagini cu dezastrul chimic din reportajele televiziunilor de stiri

Fauna şi flora de la intrarea Dunării în ţară vor fi şi ele afectate de PH-ul ridicat al apei. „Afectaţi vor fi peştii din Dunăre. Păsările nu vor fi afectate pentru că este perioada de migrare.  În funcţie de măsurile luate de unguri, care au instalat filtre pe râurile lor, şi de diluţia mare, în mod normal nu ar trebui să fim afectaţi foarte tare", a spus Gabriela Lambrino, reprezentant regional al Direcţiei de Mediu.  

Dezastru ecologic în trei comitate din Ungaria / sursa foto: AP

Cornel Popovici Sturza, preşedintele GEC Nera, ONG care a declarat război celor care poluează Clisura Dunării şi nu numai, este destul de îngrijorat. "Noi nu ne implicăm în acest caz deoarece nu avem aparate de măsură şi control. Este o poluare accidentală, iar noi ne ocupăm de cazurile în care poluarea este permanentă. Autorităţile din ţara vecină susţin că PH-ul nu ar depăşi valoare de 8,2, dar e nevoie ca acest lucru să fie confirmat de un consultant independent. Autorităţile statului sunt foarte precaute în astfel de cazuri şi anunţă date care să nu creeze panică în rândul populaţiei. Autorităţile române ar trebui să ia probe şi să informeze oamenii din zona afectată de posibilul pericol", a spus Sturza.

Câinele Bruno a supravieţuit, stăpânii lui nu  Foto: Remus Runcan

La deversare PH-ul apei atingea cota de 13, cota normală fiind de 7. În momentul în care valul toxic va ajunge în ţară şi analizele apei vor confirma un PH mai mare de atât, problemele se vor agrava.

Ungaria: Imagini cu dezastrul chimic din reportajele televiziunilor de stiri Ungaria: Imagini din satelit cu bazinul din care s-au scurs substanţe chimice toxice
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite