TIMP LIBER: Misia aduce din nou stilul fado la Timişoara, la festivalul PLAI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa portugheză este capul de afiş al Festivalului PLAI. Cel mai mare eveniment de world music din ţară se va desfăşura în perioada 10-12 septembrie, la Muzeul Satului.

Organizatorii Festivalului Plai au fost informaţi că vedeta portugheză Misia va veni la Timişoara cu animalul de companie. Cântăreaţa nu se desparte de căţeluşa din rasa chihuahua, care se numeşte Miss Bonsai. „Pe lângă meniul pentru artişti trebuie să ne ocupăm şi de mâncarea pentru animale. Dar asta nu e problemă, pentru că toţi suntem iubitori de animale”, a declarat Andreea Iager, directorul Festivalului Plai. Misia, care va concerta sâmbătă, 12 septembrie, este cel mai cunoscut muzician fado din lume. Ea este cea care a scos acest gen de muzică a dorului din suburbiile Lisabonei şi a introdus-o pe cele mai mari scene ale lumii.

Muzeul Satului, reamenajat
Cea de a cincea ediţie a Festivalului Plai vine cu câteva premiere. Cu ajutorul studenţilor de la Arhitectură se va reamenaja aproape în totalitate Muzeul Satului Bănăţean. Festivalul va demara pe 10 septembrie, când pe scenă vor urca DJ Vasile. Vor cânta apoi Christoph Pepe Auer Group şi Trilok Gurtu. Biletele pentru festival pot fi achiziţionate cu 40 lei pentru ziua de vineri şi
45 lei pentru ziua de sâmbătă. Preţul unui abonament este de 75 de lei.

Click AICI pentru a vedea programul complet al activităţilor din cadrul Festivalului Plai 2010!

RECOMANDĂRI DE WEEKEND

Nora Naughty vă invită la dans

image

Nora Naughty este un DJ de origine maghiară, cel mai bun debutant în ţara vecină în 2009, care va „presta” astăzi în club No Name, începând cu miezul nopţii. Stilul ei cuprinde muzică trip-hop, downtempo şi electronică.

Lansare album Methadone Skies
Trupa timişoreană Methadone Skies, formată anul trecut, îşi lansează în această seară, în Club Daos, albumul de debut, intitulat„Explosions of the Sun”. Formaţia abordează un rock psihedelic, cu multe influenţe.

„Armonia întregului”
„Armonia întregului – trup, minte şi suflet” este un eveniment dedicat sănătaţii, întreţinerii şi relaxării, organizat la Iulius Mall şi la care sunt prezente peste 70 de firme din România şi Ungaria.

100 de ani de la alipirea Mehalei la Timișoara
Primăria Timişoara, Casa de Cultură a Municipiului şi Consiliul Consultativ de Cartier organizează a treia ediţie a Sărbătorii Măhalei. Evenimentul aniversează 100 de ani de la alipirea comunei Mehala la oraşul Timişoara şi se va desfăşura între 17.00 şi 23.00, în Piaţa Avram Iancu. Programul artistic va fi susţinut de Ansamblul folcloric „Timişul”, cu participarea soliştilor vocali Carmen Popovici Dumbravă, Luminiţa Jucu, Ancuţa Fleşariu, Doriana Talpeş, Ramona Roescu, Maria Borţun Popescu, Tiberiu Ceia şi mulţi alţii.

George Clooney, în rol de asasin plătit

image

„Americanul” este filmul care a intrat direct pe locul întâi la Box Office în această săptămână. Noua peliculă în care joacă George Clooney spune povestea unui asasin plătit care, după ce un „job” s-a terminat prost, se retrage într-o zonă rurală din Italia. Savurând liniştea micului orăşel medieval, Jack se împrieteneşte cu localnicii. Când primeşte o ultimă misiune - să construiască o armă pentru o persoană de contact misterioasă, belgianca Mathilde - Jack trebuie să iasă în lume, iar astfel s-ar putea să-şi complice periculos de mult existenţa şi să forţeze mâna destinului.

Cum a început „războiul” între câini, pisici şi şoricei
Teatrul pentru copii „Căsuţa Animalelor” este o poveste pe care ne-o spune Iepuraşul de Paşte. Este o poveste comică despre începutul relaţiei de duşmănie dintre pisică, şoricel şi căţel, care odată se înţelegeau ca fraţii. O poveste în primul rând pentru copiii cei mai mici dar, desigur, şi pentru copii de orice vârstă, aşa că nici părinţii nu se vor plictisi. Reprezentaţia are loc la Art Club Iulia, pe bulevardul 16 Decembrie 1989, nr. 6, în Piaţa Maria, duminică, de la ora 11.00.

S-a deschis a doua ediţie a expoziţiei „All 4 kids”

image

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara organizează, în perioada 9 - 12 septembrie 2010, în Centrul comercial Iulius Mall Timişoara expoziţia „All 4 kids laptop”, dedicată copiilor de toate vârstele. Aflată la cea de-a 2-a ediţie, expoziţia prezintă, prin cele 30 de firme şi entităţi educaţionale, o gamă largă de produse (jucării, rechizite, mobilier, elemente de decor etc.), servicii şi metode de educaţie, divertisment şi petrecere a timpului liber.
Scena „All 4 kids” va fi punctul de atracţie pentru cei mici, unde aceştia vor putea să cânte, să danseze, să se joace şi să participe la concursuri interactive, spectacole, prezentări de modă, jocuri. Programul conex cuprinde şi o serie de seminarii tematice iniţiate de Asociaţia pentru  Educaţie Complementară. (Vali Silaghi)

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite