Cum s-a umflat leafa şefilor din primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Culiţă Chiş conduce Direcţia Transporturi şi Drumuri din Primăria Timişoara
Culiţă Chiş conduce Direcţia Transporturi şi Drumuri din Primăria Timişoara

Din 2007 până în 2009, numărul şefilor de birou s-a dublat de la 12 la 23, crescând implicit şi salariile. Dacă în 2007 în Primăria Timişoara erau patru şefi de direcţie, numărul lor a ajuns acum la opt.

Pe la colţuri, funcţionarii din primărie, care ocupă posturi de consilier, se uită chiorâş la colegii lor care le erau colegi la un moment dat şi au devenit şefi peste noapte. Numărul şefilor de servicii, birou sau direcţii a crescut brusc, ajungându-se la un număr de opt direcţii, 18 servicii şi 23 de birouri, fiecare cu şeful său.

În 2007 Culiţă Chiş, spre exemplu, era şeful Biroului Transporturi şi Siguranţa Circulaţiei şi avea un salariu de 3.000 de lei lunar. În prezent, biroul a devenit direcţie, Culiţă Chiş transformându-se în director, cu un salariu lunar de 5.120 de lei. În subordinea lui Culiţă Chiş sunt doi şefi de serviciu şi birou, care au fiecare un salariu de  peste 5.000 de lei pe lună.

Şef Birou Promovare Lucrări
Directorul Direcţiei Edilitare din Primăria Timişoara, Marius Oneţiu, are un salariu de 4.385 de lei pe lună. Aici sunt cei mai mulţi şefi, fiind patru şefi de birou şi doi şefi de serviciu. Adrian Puşcaş este şeful Serviciului de Salubritate, în timp ce Ioan Zubaşcu este şeful Serviciului Energetic, aceştia având un salariu de 3.700 de lei, respectiv 4.900 de lei. La Direcţia Edilitară mai sunt şi patru şefi de birou. Marinela Lucuţ este şeful Biroului Promovare Lucrări şi are un salariu lunar de 3.400 de lei pe lună.
Lăcrămioara Pletea este şeful Biroului Reabilitare Termică şi are un salariu lunar de 1.800 de lei, iar Dănuţ Pobega, şeful Biroului Iluminat Public, are un salariu de 3.600 de lei. Şi Biroul Gestiune Deşeuri are o şefă, Marinela Topor, plătită regeşete. Topor încasează lunar 4.200 de lei.

Salarii scandaloase şi la Mediu
Salariul şefului de la Direcţia de Mediu din Primăria Timişoara, Vasile Ciupa, a crescut în doi ani de la 3.000 de lei lunar la 4.400 de lei. Şeful de la Serviciul Administrare Mediu, Călin Fiat, are un salariu lunar de 3.800 de lei, în timp ce un şef de birou de la Mediu, Eugenia Paniti, are un salariu de 3.100 de lei. Un simplu funcţionar de la Mediu, consilierul Suciu Mariu Ilie, are un salariu lunar de 2.200 de lei pe lună. Primarul Gheorghe Ciuhandu spune că sunt necesare salarii bune în administraţie pentru că altfel se încurajează corupţia.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite