În ce vor fi investiţi banii din vistieria primăriilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bugetele administraţiilor locale nu sunt pregătite să facă faţă crizei
Bugetele administraţiilor locale nu sunt pregătite să facă faţă crizei

Jumătate din bugetul Oradei alocat pentru 2010 va fi cheltuit pe investiții. Cea mai importantă investiție a municipalității, va fi în infrastructură. Aceeași opțiune o au și administrațiile locale din Arad, Deva, Reşiţa sau Timişoara care au hotărât să combată anul acesta vechea problemă: drumurile. Dacă la Oradea bugetul estimat e mai mare ca anul trecut, primăriile din Vest dispun de sume aproape egale, sau puțin mai

Oradea: mai mulţi bani

Planurile administraţiei locale de a face bani s-au împlinit în Oradea. Bugetul local este cu 27 la sută mai mare decât în 2009 şi ajunge la peste 625 de milioane de lei. „Creşterea se datorează sumelor primite prin proiectele depuse, din finanţări nerambursabile”, a spus viceprimarul Rozalia Biro. Anul acesta, banii vor fi investiţi tot în drumuri, dar şi în obiectivele turistice care pe viitor sunt o sursă de bani pentru oraş.
Aproape 12 milioane de euro vor fi cheltuite pentru podul pietonal de pe strada Abatorului, se va realiza accesul de pe şoseaua de centură către Piaţa 22 Decembrie şi un alt acces de la piața de vechituri spre hypermarketul Real. Un alt obiectiv de investiţii este extinderea reţelelor de apă şi canal în oraş şi în zona metropolitană. Alături de investiţile în infrastructură, municipalitatea a obţinut finanţare de 7 milioane de euro pentru renovarea Cetăţii Oradea. (Andreea Costea)

În ce privește administrațiile locale vestice, cei mai supăraţi pe taxele locale din 2010 sunt locuitorii din Deva, judeţul Hunedoara. Ca să menţină şi anul acesta un buget măcar egal cu cel de anul trecut, de aproximativ 160 de milioane de lei, edilii au majorat impozitele. Potrivit viceprimarului Florin Oancea, programul de investiţii în Deva din acest an are un buget de 40 de milioane de lei. Din aceştia, 5,5 milioane vor fi plătiţi pentru lucrări terminate anul trecut, iar 6,5 milioane vor fi alocaţi pentru lucrări începute şi continuate.

Un exemplu în acest sens ar fi Aqualandul, de care devenii speră să poată profita de la toamnă. Diferenţa de 28 de milioane de lei va fi folosită în acest an exclusiv pentru infrastructură. Norocoşi vor fi locuitorii din Cartierul Viile Noi, unde se va extinde reţeaua de alimentare cu apă şi canal pe şase străzi. Lucrări similare se mai fac şi în alte două zone din Deva. (Adrian Sălăgean)

Reşiţa: miză pe turism
Mai puţin bogaţi în vest sunt reşiţenii. Primăria Reşiţa estimează un buget de aproape 127 de milioane de lei. „Nu sunt diferenţe mari între bugetul din acest an şi cel de anul trecut”, a spus primarul Mihai Stepanescu. Investiţiile înseamnă în 2010 aproximativ 100 de noi locuri de parcare şi, poate, 15 autobuze care ar costa 2,1 milioane de euro. Pentru că turismul reşiţean este la pământ, Primăria vrea în plus să cumpere funicularul de la Uzina TMK Reşiţa, pe care să îl transforme în telegondolă. (Oana Bejenariu)

Arad: reabilitare istorică
Primăria din Arad are puţin mai mulţi bani decât anul trecut, aproximativ 345 de milioane de lei, în creştere cu cinci la sută. Cel mai important proiect pe care mizează primăria este reabilitarea centrului istoric. Lucrările vor începe chiar de luna viitoare, şi 20 la sută din suma totală, de 13 milioane de euro va fi suportată din bugetul local. „Contribuţia noastră va acoperi costul înlocuirii liniilor de tramvai pe Preparandiei şi pe Dornei, lucrări ce nu au putut fi finanţate pe tematica proiectului”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul Aradului. Tot pentru acest an sunt planificate lucrările la podurile de la Micălaca şi Grădişte, dar şi construirea legăturii între Câmpul Liniştii şi centura Aradului, proiect estimat la 3,5 milioane de euro. (Claudia Adjudeanu)

Timişoara: austeritate în primărie
Vistieria Timişoarei va avea, doar din venituri proprii, aproximativ 440 de milioane de lei. Din această sumă, cel puţin 25 la sută va fi alocată investiţiilor. Pentru ca proiectele importante să nu fie afectate, edilii timişoreni au aplicat măsuri anticriză.

„Au scăzut cu 40 la sută cheltuielile de personal, probabil că vor mai scădea. Am redus drastic tot ceea ce înseamnă dotări, aproape niciun fel de dotări anul acesta”, a spus viceprimarul Sorin Grindeanu. El a precizat că principalele investiţii ale Primăriei Timişoara, în anul 2010, vor fi reabilitarea Parcului Copiilor şi a Căii Torontalului, dar şi reconstrucţia Pieţei Iosefin şi reabilitarea termică a 82 de blocuri din oraş.


Fonduri alocate drumurilor

Toate primăriile din zona de vest investesc cel mai mult anul acesta în infrastructură. Prioritare sunt asfaltările, dar în aproape toate oraşele se fac lucrări şi la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare, reţele extinse în cartierele noi de la periferie. Investiţiile în obiective noi sunt amânate pentru viitor, pentru că resursele financiare sunt limitate, iar veniturile sunt în scădere.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite