Brânduşa Armanca a fost înlocuită de la şefia ICR Budapesta fără să fie anunţată oficial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brânduşa Armanca. FOTO: Evenimentul Zilei
Brânduşa Armanca. FOTO: Evenimentul Zilei

Procedura legală este mai întâi revocarea motivată din funcţie, şi de abia apoi numirea înlocuitorilor, conform legii Institutului Cultural Român, după cum arată Revista 22.

Schimbările de la conducerea ICR continuă, după numirea în funcţie a lui Andrei Marga. Vineri a fost înlocuită Sabra Daici, director al ICR Varşovia, iar în locul ei a venit Alexandra Nica-Zdaniuk. De asemenea, directorul ICR Budapeste, Brânduşa Armanca, a fost înlocuită cu Gabriela Matei.

Brânduşa Armanca a declarat pentru Revista 22 că nu i s-a comunicat oficial faptul că a fost înlocuită din funcţie, aflând acest lucru de pe site-ul ICR. Procedura legală este mai întâi revocarea motivată din funcţie, şi de abia apoi numirea înlocuitorilor, conform legii Institutului Cultural Român.

„Așa cum s-a anunțat, Institutul Cultural Român este angajat să-și diversifice și să-și îmbogățească activitățile și să se deschidă complet spre beneficiari. O primenire a structurilor este indispensabilă. În acest sens, pe baza analizelor operate, conducerea ICR a desemnat-o pe doamna Alexandra Nica-Zdaniuk, personalitate culturală și diplomatică, în funcția de director al Institutului Cultural Român de la Varșovia. De asemenea, doamna Gabriela Matei, consacrată în sfera diplomației culturale, a fost desemnată în funcția de director al Institutului Cultural Român de la Budapesta. Cunoscutul publicist Karen Attila Sebesi (Cluj-Napoca) va fi director adjunct al Institutului Cultural Român de la Budapesta, iar doamna Ramona Călin, cunoscut expert internațional, a fost desemnată în funcția de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Paris“, se arată într-un anunţ oficial postat pe site-ul Institutului Cultural Român.

Gabriela Matei, cea numită de Andrei Marga la şefia ICR Budapesta, a mai lucrat în ICR pâna în primăvara lui 2007, când a plecat cu raport disciplinar făcut de ambasadorul României de la acea vreme pentru activitatea defectuoasă ca adjunct la ICR Budapesta şi pentru conflictele permanente cu colegii, arată redactorii Revistei 22.

Brânduşa Armanca, jurnalistă şi profesor universitar, a făcut parte din redacţiile Radio Europa Liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Este autoarea mai multor volume de jurnalism. Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite