SUBIECT CERUT DE CITITORI Cine ne păzeşte de mizeria din tramvaie?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Starea jalnică a tramvaielor îi deranjează pe mulţi timişoreni
Starea jalnică a tramvaielor îi deranjează pe mulţi timişoreni

De multe ori, garniturile de vagoane care circulă prin Timişoara întâmpină călătorii cu mizerie şi mirosuri neplăcute. Autorităţile nu pot stopa o situaţie cauzată în primul rând de tinerii „rebeli”, dar şi de boschetarii care călătoresc cu tramvaiul.

Regia Autonomă de Transport este conştientă de starea precară a unei părţi din „flota” de vagoane. „Trebuie să luăm în calcul şi uzura tramvaielor, pentru că ele n-au venit scoase din cutie. La asta se mai adaugă şi uzura anilor de rulaj în Timişoara, unde trebuie să recunoaştem, s-au degradat mult mai repede decât în Germania”, a declarat Cosmin Bradu, purtătorul de cuvânt al RATT.

„Toate tramvaiele sunt curăţate periodic, iar când ies din depou, avem toată grija ca interiorul să corespundă normelor bunului simţ. Este adevărat că în tramvaie avem cele mai mari probleme, sunt călători care nu ştiu să aprecieze noţiunea de curăţenie”, a mai spus reprezentantul Regiei.

Patrule aproape inutile

Controlorii RATT lucrează împreună cu Poliţia Comunitară pentru scăderea actelor de vandalism. „Cunoaştem problema şi tocmai de aceea am format echipe mixte cu RATT-ul, care fac controale în mijloacele de transport, în special noaptea. În tramvaiele în care am patrulat nu am constatat în mod direct acte de vandalism, însă acesta este şi unul dintre scopurile noastre, prevenirea infracţiunilor. Pe timpul săptămânii mai ales, controalele sunt făcute până la miezul nopţii, până se încheie programul  mijloacelor de transport”, a explicat Nicoleta Popa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare.

Au fost aplicate sancţiuni în timpul acestor controale, însă, de exemplu, pentru consum de alcool sau de seminţe. Pentru a sancţiona vandalismul, cei care fac acest lucru trebuie prinşi asupra faptului”, a mai spus Nicoleta Popa.

Numărul scăzut de controlori face şi mai grea monitorizarea acestor situaţii. „Starea tramvaielor nu este cea mai fericită, dar fără sprijinul călătorilor nu putem împiedica degradarea. Din 70 de controlori, acum mai avem doar 16, care patrulează împreună cu poliţia comunitară. Însă numărul redus nu le permite să stopeze acest fenomen”, a mărturisit Cosmin Bradu.

Subiect cerut de Ioan Cecală, pensionar:

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite