Răspunsul viceprimarului Timişoarei la protestul împotriva concertului Inna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inna
Inna

Aproape 1.900 de persoane au dat like paginii de Facebook „Timişoara spune NU concertului INNA de 20.000 de euro“. Viceprimarul Dan Diaconu a ales să le răspundă şi el celor nemulţumiţi, tot prin intermediului Facebook-ului.

Timişorenii nemulţumiţi de suma pe care o va încasa Inna pentru concertului de Ziua Timişoarei s-au aliat şi au pus bazele unei pagini de Facebook prin care îşi exprimă revolta. Viceprimarului oraşului, Dan Diaconu, spune că de acum încolo evenimentele Primăriei se vor organiza în urma unor sondaje care fi făcute pe Internet, pentru a nu mai exista nemulţumiri. Vă redăm mai jos scrisoarea integrală trimisă de Diaconu timişorenilor, pe Facebook:

"Dragi prieteni,

Prefer sa va scriu aici, decat printr-un comunicat de presa sec. Am citit cu interes mai toate comentariile de pe aceasta pagina. "Ziua Timisoarei" este un eveniment complex si fiecare in parte aveti dreptatea voastra. Am incercat in scurtul timp pe care l-am avut pentru organizarea acestei manifestari sa creem un eveniment care, dincolo de semnificatia simbolica, sa gaseasca si forma artistica de ajunge la cat mai multe din categoriile de public din Timisoara. Discutia s-a centrat pe concertul Inna si e nedrept fata de Kempes si Rezident Ex, sau fata de Kamelia si George Hora, fata de Effect Band, sau Jazzy Bit, fata de Noua Acropola sau maestrul Popa Popa's, fata de Filarmonica Banatul, sau formatia de suflatori a liceului Ion Vidu, fata de Teatrul Merlin sau Uniunea Artistilor Plastici, in general fata de multimea de oameni devotati care vor incerca sa faca acest eveniment unul de neuitat.


Am considerat util ca participarea sa fie cat mai larga, nu pentru vreun scop electoral, el nu isi are sensul la 1 luna de la alegeri, ci pentru ca azi, daca faceti un sondaj, 90% din timisoreni nu vor sti sa va raspunda care e ziua Timisoarei si asta e cel putin suparator. Prezenta la astfel de evenimente este si cea care permite promovarea unei astfel de zi. Programul complet il veti putea vizualiza saptamana viitoare.


Am preferat sa dam dovada de completa transparenta la acest eveniment, chiar daca eram constient ca nu vor lipsi reactiile. Sunt in continuare convins ca a fost decizia cea mai buna, desi rascolind in arhiva ziarelor electronice nu am gasit un articol in ultimii ani in care sa se fi mentionat vreun moment sumele platite de municipalitate diverselor formatii.


Urmatoarele evenimente ale primariei se vor desfasura cu mult mai simplu, iar ideea vine tot de pe aceasta pagina. Astfel veti avea posibilitatea de a opta pentru o formatie sau alta prin intermediul unui sondaj pe facebook si pe web, e cel mai democratic mod cu putinta.


Despre partea financiara, veti avea o surpriza de proportii, in cursul zilei de luni, sau marti, surpriza care va va schimba complet optica asupra Innei. Pentru moment atat si multumesc celor care au avut rabdarea sa citeasca.


Dan Diaconu

Viceprimar Timisoara "

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite