"Motanul încălţat” va cânta în parcul Rozelor la Festivalul de Operă şi Operetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul de Vară din Parcul Rozelor din Timişoara va găzdui, începând de mâine, până la finalul săptămânii, Festivalul de Operă şi Operetă, un eveniment aşteptat de toţi iubitorii genului.

A şasea ediţie a evenimentului are loc şi de această dată în aer liber, în Parcul Rozelor din Timişoara. Astfel, oricine vrea să asculte arii din „Carmen" sau „My fair lady" poate asista gratuit la spectacole. Evenimentul este organizat de Opera Naţională Română din Timişoara, şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara împreună cu municipalitatea.

Mâine seară, de la ora 20.30 evenimentul va fi deschis cu opera „Carmen" a lui Georges Bizet. Vineri, de la aceeaşi oră, timişorenii vor putea urmări spectacolul  „Văduva Veselă" al lui Franz Lehar. Seara de sâmbătă va fi una puţin mai deosebită pentru că pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor va avea un spectacol de balet pe muzica lui Lehar şi a lui Johann Strauss. Trupa de balet care va susţine spectacolul este din Austria. Programul de duminică începe mai devreme, la ora 12.00 cu opera pentru copii „Motanul încălţat", de Cornel Trăilescu. Festivalul se va termina cu "My fair lady", spectacol care va începe de la ora 20.30.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite