Iancu a pus tunurile pe arbitrul Tudor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanţatorul de la Poli Timişoara l-a acuzat în termeni duri pe „centralul” partidei cu FC Braşov (0-0), însă nu şi-a menajat nici propria echipă, considerând că alb-violeţii au făcut un meci slab.

Marian Iancu îi impută arbitrului cartonaşul galben acordat prea uşor lui Lukas Magera, dar şi maniera de a conduce jocul. „Poate ne lasă un pic în pace, m-am săturat de el, de maniera cu care ne tratează. I-a dat lui Magera galben total aiurea şi jucătorul va lipsi cu Vaslui. Pentru faulturi de trei ori mai grosolane nici măcar n-a oprit jocul. Am avut din nou 11 metri clar, la fel ca la Astra, ultima oară când ne-a arbitrat. În condiţiile în care echipa noastră n-a jucat nimic”, a declarat patronul de la Poli Timişoara la emisiunea „Fanatik”.

Acesta a criticat arbitrajul românesc ca întreg. „Nu mă refer la greşeli, sunt inevitabile, mă refer la maniera de arbitraj. Pe mine mă deranjează că n-am şanse egale, nu sunt tratat cu echidistanţă. Oamenii ăştia nu se uită la ei, nu văd cât de mare e diferenţa între ei şi arbitri din Europa?”, a spus Iancu.

O echipă blazată

Lăsând la o parte arbitrajul, finanţatorul echipei bănăţene se uită şi în propria ogradă. „O echipă blazată, neimplicată în meci, au jucat la alibi, la trecerea timpului. Însă asta e discuţia mea cu Contra. E vina noastră că nu suntem la egalitate cu Oţelul. Contra nu poate să facă mai multe, abia e antrenor de o lună, nu avem ce să-i reproşăm. Sunt explicaţii, dar prefer să le discut în interior. Contra e la început de drum ca antrenor, Dani Stanciu ca manager, eu ca acţionar, Chivorchian s-a distanţat un pic cu treburi administrative şi sunt lipsuri la echipă, nu din rea voinţă, ci din lipsă de experienţă. Poate echipa a luat-o un pic înaintea conducerii”, a mai spus Marian Iancu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite