Poli Timişoara se teme de frig şi de arbitru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Contra nu a avut motive de bucurie aseară
Cosmin Contra nu a avut motive de bucurie aseară

Programată iniţial la 19.30, partida dintre FC Braşov şi Poli Timişoara se va disputa până la urmă cu două ore mai târziu. O altă grijă a bănăţenilor pentru partida de mâine este arbitrul Alexandru Tudor.

Cosmin Contra se teme că frigul ar putea avantaja jucătorii echipei gazdă. „Nu am înţeles schimbarea de oră. Dacă am fost programaţi la ora 19.30, nu înţeleg de ce trebuie să acceptăm schimbarea la 21.30. Nu putem face nimic, dar sunt lucruri care nu sunt normale. Dacă am fost programaţi la 19.30 corect şi cinstit e să se respecte. Dacă la Timişoara au fost aseară -2 sau -3 grade Celsius, vă daţi seama la Braşov ce temperatură ne va aştepta la ora meciului. E un handicap pentru noi. Sper să nu se mai întâmple asta. Nu ştiu dacă deranjăm că suntem singura echipă neînvinsă, sper să nu fie lucrul ăsta şi să fie adevărat că din cauza televiziunilor s-a modificat ora”, a spus tehnicianul timişorean înaintea plecării spre Braşov.

Patronul Marian Iancu trage un semnal de alarmă în privinţa arbitrului partidei, Alexandru Tudor, însă nu pentru meciul de mâine, ci pentru cel de etapa viitoare, cu FC Vaslui. „Tudor a făcut cu noi cele mai proaste meciuri ale lui din ultimul timp. L-am bănuit de mai multe la meciul cu Astra. El a lucrat la un patron de club din fotbalul românesc cu care mă întâlnesc săptămâna viitoare. Avem mai mulţi jucători cu galbene, în pericol de suspendare, şi mi-e că dacă Tudor îşi va da talente vom juca cu juniorii cu Vasluiul. Subconştientul lui Tudor e imprevizibil. El trebuie să arate că este cel mai bun arbitru. Aş vrea ca subconştientul lui să nu mai lucreze, să lucreze talentul lui. Să nu îşi dea talente, să nu fie Brad Pitt, ci să arate că e cel mai bun arbitru român, pentru că el singur s-a tras în jos”, a spus Iancu la sport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite