Istoria întâlnirilor Dinamo - Poli Timişoara: polistul care l-a anihilat pe Mircea Lucescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Vişan, fost jucător Poli Timişoara
Viorel Vişan, fost jucător Poli Timişoara

Etapa viitoare programează un meci întotdeauna spectaculos şi cu un istoric aparte. Viorel Vişan, acum directorul centrului de copii şi juniori de la Poli, are amintiri frumoase din perioada în care înfrunta Dinamo ca jucător.

"Nea Vio" este unul dintre oamenii implicaţi activ în ultimii 30 de ani de activitate ai clubului bănăţean, unde a fost jucător, antrenor şi conducător. Viorel Vişan a debutat ca jucător alb-violet chiar într-un meci cu "câinii", la mijlocul anilor '70. "Cea mai frumoasă victorie cu alb-roşiii este cea de la... debutul meu la Poli. Era în vara lui 1976: Poli-Dinamo 3-1! Ţin minte că ne-a arbitrat reputatul Nicolae Rainea, care ne-a anulat şi un gol, cred şi acum că injust. Am jucat atunci pentru prima dată fundaş dreapta şi am reuşit să-l anihilez pe Mircea Lucescu. A fost o atmosferă de vis, peste 30.000 de spectatori au fost la meci! Pentru mine este o amintire specială acest joc, mai ales că, aşa cum am zis, am evoluat pentru prima dată ca fundaş dreapta. Venisem ca mijlocaş de la CFR Cluj, însă în cantonamentul din URSS s-au accidentat Mioc şi Crângaşu, astfel că nea Costică Rădulescu m-a folosit fundaş dreapta într-un joc de verificare cu Jiul Petroşani, disputat la întoarcerea în ţară. Iar mutarea a fost de bun augur", a povestit fostul jucător pentru site-ul oficial al echipei timişorene.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite