O nouă calificare cu emoţii în Cupa României pentru Poli Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alb-violeţii au trecut de faza a VI-a a competiţiei eliminatorii după ce au învins cu 2-1, în deplasare, pe Naţional Sebiş, echipă din eşalonul al treilea, după ce în turul precedent trecuseră la penalty-uri de FC Şcolar Reşiţa.

Scorul a fost deschis de gazde, în minutul 10, prin Flavius Băd, un fost jucător al bănăţenilor. Zece minute mai târziu, Iulian Tameş readuce egalitatea, dintr-un penalty obţinut de Dorin Goga. După o repriză secundă jucată pe contre, în care gazdele au trimis odată mingea în bară, timişorenii au reuşti să obţină calificarea în timpul regulamentar. Golul victoriei a fost marcat în minutul 88, de Alexandru Popovici, după un contraatac, tânărul atacant sărbătorind astfel împlinirea vârstei de 23 de ani.

În faza următoare a Cupei României intră în joc şi echipele din prima divizie. Până atunci, însă, Poli Timişoara are meciuri dificile în campionat, primul chiar în etapa următoare, în deplasare la Gloria Bistriţa, echipă retrogradată din cauza licenţei, ca şi bănăţenii. Partida dintre Poli şi Gloria este programată luni, de la ora 19.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite