Andy Dogaru, pilotul pasionat de fotografie
0
După o carieră de 11 ani în rândul piloţilor militari, timişoreanul a hotărât să redescopere aparatul foto şi minunile naturii.
PROFIL
NĂSCUT. 03.09.1978, Iaşi
EDUCAŢIE. Academia Forţelor Aeriene „Henry Coandă” Braşov
Experienţă: de 11 ani pilot militar
FAMILIE. căsătorit, un copil
Pentru Andy Dogaru, visul de a deveni aviator a apărut încă din timpul şcolii, iar după mulţi ani de studiu, teste şi pregătiri practice a reuşit să primească brevetul. Timişoareanul a devenit astfel parte a elitei piloţilor români. „Din clasa a patra am visat să devin aviator. A fost visul meu şi am ţinut de el. Alţii din generală doreau să devină pompieri, alţii, şoferi sau medici, însă eu am visat la zbor. Totul a pornit de la un show aviatic pe care l-am văzut la Constanţa. De atunci am ştiut că asta vreau să fac. Am mers pe linia aviaţiei tot timpul. Nu am făcut altceva decât să caut drumul cel mai scurt ca să îmi îndeplinesc visul. Nu am avut ezitări, dar am avut surprize numeroase în aceşti ani de pregătire”, a spus Andy Dogaru.
În timpul liceului militar, tânărul a fost la un pas să pice testele medicale. „Le-am spus că nu îmi pot tăia aripile şi am solicitat experiza unor medici de la Bucureşti”, mai spune Andy Dogaru.
Anii de pregătire
Ca să îşi îndeplinească visul, timişoreanul a plecat de acasă de la 14 ani şi a învăţat ce înseamnă rigoarea militară. Trebuia să respecte la sânge programul, care-l ţinea ocupat de dimineaţă până seara. Acesta spune că, la 18 ani, era deja bărbat. Susţine că adevăratul său caracter s-a format la liceul militar. Următorul pas spre îndeplinirea visului a fost urmarea cursurilor Academiei Forţelor Aeriene „Henry Coandă” Braşov.
„Au fost patru ani minunaţi de academie şi un an de specializare. Au fost urcuşuri şi coborâşuri, însă mă aşteptam la un regim greu, mai ales că, mai târziu, trebuia să pilotăm avioane militare. Zburam pe parcursul întregii veri. Punctul culminant a fost avionul cu reacţie”, mai spune Andy Dogaru. În primul an, tânărul a zburat doar şase luni, perioadă de testare pentru depistarea studenţilor care nu sunt făcuţi pentru a zbura. Cei nepotriviţi aveau de obicei probleme medicale după o călătorie la bordul unui avion cu reacţie.
După experienţa de la Braşov, timişoreanul a ales să se specializeze pe avionul supersonic, lucru care i-a adus o nouă tură de specializări, care s-au făcut în nordul ţării. După ce a obţinut brevetul, tânărul a ales să se stabilească la Timişoara, unde a întemeiat o familie, dar a fost nevoit să renunţe la miguri în favoarea elicopterelor.
Întrebări şi răspunsuri
Cât costă un atestat de zbor?
Costurile sunt foarte mari şi e nevoie de multă putere de studiu. Odată cu finalizarea şcolii, eşti obligat să semnezi un contract cu ministerul, astfel încât 12 ani ajungi angajat al sistemului de stat. Mi se pare un lucru normal, mai ales că se investesc atâţia bani în educarea unui pilot, iar meseria e unică.
Ce te ajută să te relaxezi cu adevărat?
Am ales ca relaxarea să fie pentru mine sinonimă cu fotografia. Am fost fermecat de aparatele foto, de peisajele din ţara noastră şi de imagini în general. Eu am ales să îmbin zborul cu fotografia, astfel că am ajuns să îmbin utilul cu plăcutul.
Ce-i place
„Ce îmi place cel mai mult e senzaţia oferită de zbor. La început a fost adrenalina, dar îmi era teamă că pasiunea se va stinge cu timpul. Mă bucur că m-am înşelat şi că pasiunea rămâne aceeaşi”.
Ce nu-i place
„Nu îmi face plăcere să văd că există atâtea subiecte neplăcute în ţara noastră, dar o serie de cetăţenii refuză să se implice sau măcar să îşi spună opinia pentru găsirea unor soluţii. Suntem mulţi români, dar degeaba, atâta timp cât nu ne implicăm în viaţa comunităţii”.
Citeşte alte opinii ale jurnalistului Gerhald Ernst pe platforma "ideilibere.ro": Cât de periculoasă este viaţa...
Se încarcă comentariile...
