Dezvoltare turistică pe bani europeni la Deta și Vrsac GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai frumoase clădiri din Deta și localitatea sârbă Vrsac vor fi iluminate arhitectural din fonduri europenele care se ridică la suma de 865.855 euro. Sârbii au întârziat startul, iar la Deta se văd deja primele rezultate.

Proiectul lasnsat în luna martie 2011 este unul din cele trei proiecte pe fonduri structurale, pe care Primăria Deta le implementează în parteneriat cu parteneri din Ungaria și Serbia. “Îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere şi oferta turistică comună a oraşelor Vrsac şi Deta – aplicarea de noi tehnologii de iluminare” a primit 865.855 de euro din partea Uniunii Europene. Din aceasta, 260.000 de euro revin orașului Deta. Durata proiectului este de 12 luni, iar implementarea se va face simultan în Deta și Vrsac.

În localitatea Vrsca, aflată la granița cu România, lucrările nu au demarat încă, deoarece procedurile sunt mai complicate în Serbia. Cu toate că sârbii sunt cu o întârziere de trei luni, oficialitățile din Vrsac asigură că proiectul se va realiza în termen.

La Vrsac vor fi iluminate arhitectural Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă Română. În partea română, obiectivele iluminate sunt Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică și Turnul Pompierilor din Deta și Biserica Română din Opătița.



În proiect sunt prevăzute ateliere de promovare turistică, pentru promovarea celor două orașe. În fiecare localitatea se vor intala panouri touch-screen cu diamentrul de 1,60 m în care se va instala un program de promovare turistică a întregii regiuni: Mănăstirea Partoș, mănăstirea din Cebza, mănăstirea Săraca, mănăstirea Sfântu Gheorghe, iar de partea cealală a graniței: mănăstirea Mesici, mănăstirea Srediste și Cula din Vrsac.

image
image
image

VEZI GALERIE FOTO CU CLĂDIRILE DIN CELE DOUĂ ORAȘE!

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite