Poşta Română a strâns peste zece saci de jucării pentru copiii orfani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Regional Poşta Timişoara a anunţat finalizarea unei ample acţiunii de strângere de jucării, sub numele „Sărbătoarea pascală în oficiile poştale”. Acestea vor ajunge la copiii orfani şi la copiii proveniţi din familii defavorizate.

Acţiunea s-a desfăşurat în toate cele patru judeţe ale Centrului: Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, şi a avut ca scop colectarea de jucării, jocuri educative şi rechizite şcolare pentru copiii orfani, precum şi pentru copiii proveniţi din familii defavorizate.

Proiectul, iniţiat de Poşta Română s-a derulat timp de o lună în cele peste o sută de oficii judeţene. S-au strâns peste zece saci cu jucării, care vor ajunge în posesia copiilor de la Casa Faenza şi Centrul Şcolar „Constantin Pufan” din Timişoara.
 
Sărbătorile de Paşti trebuie resimţite de către toţi copiii, chiar dacă unii nu au părinţi, chiar dacă alţii nu simt dragostea acestora, deşi îi au, toţi copiii merită să se bucure de venirea Paştelui! Noi suntem angrenaţi în numeroase acţiuni care-i vizează pe cei mici, iar această nouă iniţiativă nu face altceva decât să se înscrie în demersul amplu, social şi umanitar. Le mulţumesc celor care nu i-au uitat pe copiii mai puţin fericiţi şi le-au oferit atâtea jocuri, atâta bucurie”, a declarat Nelu Balaş, directorul Centrului Regional Reţea Poştală Timişoara.

Cadourile pentru copiii de la Casa Faenza, vor fi oferite, în cadrul spectacolului pe care asociaţia îl organizează miercuri, de la ora 10.



Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite