Premieră naţională: alb-violetul domină semifinalele campionatului naţional de juniori mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Politehnica Timişoara şi Politehnica 2002, unde este împrumutată o grupă de la clubul alb-violet, sunt între primele patru formaţii din ţară. Pentru marea finală, Poli va juca cu Dinamo, în timp ce Poli 2002 cu Viitorul Constanţa.

Performanţă nemaiîntâlnită în fotbalul românesc, la categoriile juvenile. FC Poli Timişoara şi Politehnica 2002 sunt la un pas de a ajunge în finala campionatului naţional de juniori A. Ambele echipe alb-violete au ajuns în semifinale, urmând să joace pentru a ajunge în ultimul act. Poli va întâlni în penultimul act al campionatului naţional pe Dinamo Bucureşti, în timp ce Poli 2002 va evolua în semifinale cu echipa lui Gică Hagi, Viitorul Constanţa. Datele meciurilor în sistem tur-retur vor fi anunţate în cel mai scurt timp.

Au câştigat la Braşov

Poli 2002, pregătită de Cristian Contescu, şi-a consfinţit calificarea în semifinale, câştigând cu 2-1 la Braşov, într-un meci „care pe care”, chiar în faţa localnicilor de sub Tâmpa. Au marcat Artean (min. 56) şi Constantinescu (min. 88), după ce gazdele au condus la pauză cu 1-0. Pentru Poli 2002 au jucat: Tcaciuc (Gârlea), Damian (Tănase), Stănilă, Belu, Zele, Coşovanu (Neamţu), Constantinescu, Artean, Lupancu, Mucsi (Căluşaru), Vântură (Precupanu). În celălalt meci, CFR Cluj-CSM Râmnicu Vâlcea 8-0.

Poli a trecut de Mediaş

FC Politehnica, antrenată de Robert Fruşa a adunat şi ea maxim de puncte, trecând cu 2-0 în ultima rundă de Gaz Metan Mediaş, prin golurile lui Aldea (min. 17, din penalty) şi Pleşcan (min. 52). Pe terenul I din complexul „Dan Păltinişanu” au jucat: Iordache, Dăruială, Altmayer, Voiculescu, Toma, Cobzariu, Homan, Aldea, Pană, Pleşcan, Ardelean. Au mai intrat Ostafie, Stancu, Iovan, Ştirbu, Leică. În celălalt joc, Universitatea Cluj-Pandurii Târgu Jiu 4-2.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite