Dușan Uhrin jr. “Nu ar fi fost corect să fiu cel mai scump antrenor din liga a doua”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul ceh Dușan Uhrin jr. și-a luat rămas bun în această dimineață de jucătorii de la Poli, iar apoi a anunțat în cadrul unei conferițe de presă despărțirea de Timișoara.

Dușan Uhrin jr. a decis de comun acord cu conducerea clubului să încheie colaborarea cu Poli Timișoara. Cehul a declarat că a luat această decizie vinerea trecută, iar motivul principal pentru care se desparte de echipa alb-violetă este retrogradarea în liga secundă. “În mod sigur îmi este greu. M-am atașat mult de club. Vinerea trecută am decis definitiv să plec. În ultima lună s-au întâmplat multe lucruri și nici eu nu sunt pregătit sută la sută să merg înainte. Nu ar fi corect să fiu cel mai scump antrenor din liga a doua. Ar fi nedrept. De asta m-am decis să întrerupt contractul”, a declarat Dușan Uhrin jr.

"Nu poți să pregătești o echipă fără să știi cu cine vei juca"

O altă nemulțumire a lui Dușan Uhrin jr. a fost legată de vânzarea masivă a jucătorilor. “Nu poți să pregătești o echipă pentru promovare când nu știi cu cine vei juca. Sunt multe probleme. Am fost plăcut surprins că jucătorii s-au pregătit exemplar în această perioadă, în condițiile în care nimeni nu știa ce urmează. Ei au dat dovadă de caracter și au acceptat antrenamentele tari”, a mai spus cehul.

Dușan Uhrin jr. susține că Poli are șansă să revină în Liga I doar dacă se va stabiliza lotul cât mai repede. “Sunt jucători care trebuie să joace în prima ligă. Au terminat pe locul doi în campionat. A fost o jumătate de sezon excelentă și pentru mine. Dacă am fi câștigat campionatul ar fi fost și mai grea despărțirea. Mi-a plăcut la Timișoara, am vrut să vin să lucrez aici. Singurul regret este că nu am luat titlul”, a afirmat Uhrin jr., care nu a exclus și o a treia revenire la Timișoara.

Negocieri cu cinci antrenori

Daniel Stanciu, team managerul echipei Poli, a declarat că se discută în acest moment cu cinci antrenori. “Mă simt în stare să reconstruiesc rapid achipa. În această săptămână vom avea și un antrenor nou. Nu dau niciun nume, dar sunt atât din Timișoara, cât și din țară. Îmi pare rău de despărțirea de Uhrin. Mă leagă o relație veche cu el. De când a venit prima dată la Poli, apoi la CFR Cluj și AEL Limasol”, a declarat Stanciu. Printre antrenorii cu care se discută se află Edi Iordănescu, Cosmin Contra, Aurel Șunda, Vali Velcea și Alin Artimon

 

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite