Regizor neamţ plecat din România comunistă: "Securiștii din Timișoara erau cam proști. I-am păcălit de la cel mai mic la cel mai mare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Helmuth Frauendorfer este unul din miile de germani de care România s-a descotorosit, la mijlocul anilor 80. Scriitorul născut la Voiteg, în județul Timiș, a făcut parte din grupul scriitorilor de etnie germană care a dat numeroase bătăi de cap Securității

Securiștii au încercat toate tipurile de intimidare specifice muncii lor în cazul scriitorilor de etnie germană din Timișoara. S-au lovit de încăpățânarea și demnitatea specifică nemților. Sătui să fie păcăliți și luați peste picior de cei din Grupul de Acțiune de Banat și mai târziu de membrii cenaclului literar Adam Muller Guttenbrun, securiștii au ajuns să se bucure că le pot oferi un pașaport, numai să scape de ei.

În perioada în care a activat Grupul de Acțiune Banat (foto), eu eram prea tânăr. Nu am făcut parte, dar după ce s-a desfințat, membrii grupului s-au mutat la cenaclul Adam Muller Guttenbrum, unde am activat și eu. Ne-am regăsit acolo”, își începe povestea Helmuth Frauendorfer.

Primul contact cu Securitatea l-a avut cu puțin timp înainte de examenul de Bacalaureat, după ce a împlinit 18 ani. Era pe finalul clasei a XII-a, la Liceul Nikolaus Lenau. “M-au luat de la ore și m-au condus la sediul Securității, de pe strada Leontin Sălăjan. Mi-au spus că vrea să vorbească cu mine un redactor de la Scânteia. Pe dracu. Mi-au propus să colaborez cu ei, dar am refuzat”, a mai spus Frauendorfer, care încă nici nu a început să scrie împotriva regimului.

"Am spus la toată lumea că am semnat"

Următoarea invitație la Securitate avea să fie pe un alt ton. “M-au amenințat că nu voi putea termina liceul, că nu o să iau Bacalaureatul, nu intru la facultate. M-au ținut multe ore. Mi-au dat drumul doar după ce am semnat angajamentul. M-am dus imediat la directorul cenaclului și i-am povestit tot. Am cerut un sfat. M-am dus și la William Totok și Richard Wagner, care aveau deja experință cu Securitatea, am zis la toată lumea că am fost obligat să semnez angajamentul, în speranța că nu o să mai existe niciun secret și că voi fi o cauză pierdută pentru ei”, a mai declarat Helmuth Frauendorfer.



Securiștii au fost umiliți

image

A fost momentul în care a început să devină ostil și să scrie poezii împotriva regimului Ceaușescu. În 1984, după terminarea Facultății de Filosofie de la Universitatea de Vest, Frauendorfer a avut cu adevărat de suferit. “M-au luat la interogatoriu într-un apartament al Securității unde m-au și bătut. M-au ținut 25 de ore. Deja scriam în poeziile mele că nu este curent, că nu avem ce mânca. Eram membru al Teatrului German, unde aveam o piesă în care îl imitam pe Ceaușescu. Făcusem turneu în toată țara. Deși eram interzis am reușit să scot o carte. Cei de la Securitate s-au păcălit, de la cel mai mic la cel mai mare. Erau cam proști. Nu știa niciunul germană. Cei de la STASI nu ar fi făcut greșeala lor. Nu înțelegeau cum am fost lăsat să fac ce vreau. Apoi au pus pe urmele mele 16 persoane. Am citit acest lucru în dosarul de la CNSAS, care are peste 200 de pagini”, a povestit scriitorul.



Securiștii i-au oferit un pașaport în alb și i-au cerut să accepte să părăsească țara. Vroiau să scape de el cu orice preț. Afirmă că era tânăr revoluționar și avea dorința să rămână să scrie în România. “Am mai rămas trei ani. A trebuit să accept plecarea pentru că șicanele erau prea multe. Nu mai aveam voie să public, nu îmi găseam loc de muncă. Asta au făcut cu toți, inclusiv cu Herta Muller. Am scris o scrisoase către Ceaușescu și ministrului de externe că sunt de acord să plec. Nouă luni mai târziu mi-au dat pașaportul și am plecat”, a mai spus Helmuth Frauendorfer.

Amenințat și în Germania
 

În Germania au ajuns toți scriitorii din Grupul de Acțiune Banat, Richard Wagner, Gerhard Ortinau, William Totok, Rolf Bossert, Ernest Wichner, cât și cei din cenaclul literar începând cu Herta Muller (foto), Horst Samson, Roland Kirsch, Werner Söllner și terminând cu Helmuth Frauendorfer.Ei au continuat să ducă o luptă din Germania. În fiecare an, pe 15 noiembrie, organizau o acțiune împotriva regimului Ceaușescu. “Securitatea aîncercat să ne întimideze și în Germania. Mi-au trimis scrisori de amenințare cu moartea. M-am trezit și cu locuința arsă”, a încheiat Helmuth Frauendorfer.

image



“Cu spatele la zid”

Helmuth Frauendorfer a realizat în 2010 filmulul documentar “Cu spatele la zid”, despre scriitori români de etnie germană, care au fost în vizorul securității. Filmul a fost lansat aseară la Timișoara în prezența lui Hubertus Knabe (directorul Memorialului „Berlin-Hohenschönhausen“), Helmuth Frauendorfer (directorul adjunct al aceleiași instituții și realizatorul filmului) și Marius Oprea (directorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului în România).

image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite