Marian Pană: "Sunt mulţumit doar de prima repriză a meciului de la Timişoara"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Universităţii Cluj se bucură pentru punctul obţinut după meciul cu Poli Timişoara, scor final 2-2, însă consideră că elevii săi puteau obţine mai mult.

"U" Cluj a fost prima echipă după cinci etape din Liga 1 care a rezistat în faţa alb-violeţilor. "Pot să mă declar mulţumit de prima repriză, am avut o posesie excelentă, nu am acordat multe şanse adversarului. În repriza a doua s-a schimbat puţin partitura, am încercat să jucăm la fel, însă am fost surpinşi de multe ori pe stânga, mi-a plăcut mult Helder. Ne-am dorit trei puncte, puteam să câştigăm dar puteam să şi pierdem. Suntem o echipă nou, probabil când ne vom găsi echilibrul va fi mai bine", a declarat la finalul partidei Marian Pană.

"Poli are jucători de valoare, când le dai spaţii te surprind, au viteză, au execuţii. O echipă foarte bună. Dacă vor avea linişte se pot bate la titlu. La înfrângeri tot timpul apar discuţii, însă am văzut că publicul a aplaudat echipa, chiar dacă a fost egal", a mai spus antrenorul ardelenilor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite