Micuții fotbaliști de la Cupa "Hagi Danone" visează să ajungă pe stadionul celor de la Real Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finala Cupei “Hagi” se va juca astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul “Știința” între Academia „Gică Popescu” și “U” Cluj. Turneul final a Cupei “Hagi Danone” a adunat cele mai bune opt echipe de club al copiilor de până la 15 ani şi şase formaţii şcolare.

Emoții și trăiri duse la extrem pentru micuții fotbaliști care au participat la turneul final al Cupei “Hagi Danone”, cea mai importantă competiție rezervată copiilor de până la 15 ani. În această dimineață s-au desfășurat semifinalele la cele două competiții: pentru  juniorilor legitimaţi la cluburi (Cupa Hagi) şi cea adresată echipelor de fotbal din şcoli (Cupa Danone).

Pentru început au intrat pe teren echipele școlare. Ambele semifinale au avut nevoie de lovituri de departajare, scorurile după timpul regulamentar fiind de 0-0. Liceul “Mircea Eliade” din București a învins la penaltyuri LPS Banatul (scor 5-3), în timp ce Școala Nr.29 “Mihai Viteazu” Constanța a trecut de Școala “Ion Agârbiceanu” Cluj (scor 5-3). Finala dintre constănțeni și bucureșteni va avea loc astăzi de la ora 16.00.

Academia lui Popescu în finală cu U Cluj

În meciurile rezervate echipelor de club s-au întrecut Universitatea Cluj cu Interstar Sibiu și  Academia “Gică Popescu” cu Dinamo București. În primul meci, clujenii cu câștigat cu 2-0. În cealaltă semifinală, Dinamo, cu George Ganea, fiul fostului internațional Ionel Ganea, nu a putut ține piept ambițioșilor olteni de la Academia lui Gică Popescu. Craiovenii s-au impus cu 2-0 și așteaptă marea finală cu Universitatea Cluj.

“A fost un meci foarte greu. Fiecare din colegii mei a dat tot ce a avut mai bun pentru a câștiga acest meci. Sper să ajungem în Spania, la finala de pe stadionul Santiago Bernabeu”, a declarat Gheorghe Alexandru, cel mai bun jucător din echipa olteană.

Meciul se va desfășura pe terenul “Știința”, de la ora 17.00 și va fi transmis în direct pe canalul Sport.ro.
Mâine, câştigătoarea din competiţia cluburilor o va întâlni pe cea din întrecerea şcolilor în supercupa "Hagi Danone" 2011. Echipa câștigătoare va participa apoi la finala „Danone Nations Cup", de pe „Santiago Bernabeu", din Madrid.

Gică Hagi a supervizat meciurile

Gică Hagi, inițaitorul celui mai important turneu de fotbal pentru copii a sosit în această dimineață la Timișoara. Acesta a urmărit partidele de pe banca de rezerve, alături de staful său și Marius Cociu, directorul Liceului cu Profil Sportiv Banatul. “Regele” a făcut poze cu toiți fotbaliștii care au evoluat astăzi pe terenul “Știința”. Chiar dacă erau supărați după înfrângere, micuții jucători s-au consolat că vor avea o poză cu Gică Hagi, care va înmâna și trofeele pentru câștigători.



Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite