Captură impresionantă de arme artizanale la Timișoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii au descoperit în casa unui vânător din Timișoara 12 arme de vânătoare și un întreg arsenal pentru confecționarea armelor, sute de gloanțe și alice. Vânătorul nu documente decât pentru trei arme. 

Polițiștii au fost sesizați la 112 de un cetățean care le-a spus oamenilor legii că s-au auzit arme de foc pe strada Școlii, din Timișoara. La fața locului, polițiștii au luat la întrebări un cetățean în vârstă de 55 de ani, care avea asupra lui o țeavă de armă. “Bărbatul a spus că deține permis pentru arme de vânătoare, iar zgomotul s-a auzit de la o armă de jucărie. Polițiștii l-au rugat pe cetățean să meargă cu ei la el acasă, în vedea verificării modului de depozitare ale armelor sale. Aici au avut parte de o adevărată surpriză. Au descoperit 12 arme de vânătoare, dintre care mai multe făcute artizanal, sute de gloanțe și alice. Dar și un întreg arsenal pentru confecționarea armelor”, a declarat Mădălina Mezdrea, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.



Vânătorul a fost ridicat pe de ordonață pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentat judecătorilor pentru mandat de arestare prezentivă. Acesta este acuzat de uz de armă letală, operațiuni cu arme și muniții fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.



image
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite