Cum se vede Japonia în ochii unei românce plecată la studiu: „Japonezii sunt mult mai umili şi foarte bine crescuţi”

Adriana Pintea locuieşte la Kobe, unde studiază limba japoneză. Românca povesteşte cum s-a adaptat la o cultură mult diferotă de cea a noastră şi despre experienţele trăite în Asia.

De ani buni a visat să ajungă în Japonia. S-a simţit mereu atrasă de specificul cultural al niponilor, de felul elegant de a fi, dar şi de limbă. Planul era următorul: să se înscrie la Litere, cu japoneza ca limbă de studiu principală, să înveţe bine şi să prindă cât mai repede o bursă.

„Ei, planul nu a mers el chiar ca pe roate şi m-am trezit, cu bursa pe jumătate luată, cu o lună şi ceva înainte de plecare. Mare noroc am avut însă cu rudele şi familia mea, care s-au hotărât să îmi facă un pustiu de bine şi au strâns cu toţii leu cu leu câte puţin şi m-au suit în avion.M-am simţit atrasă de specificul lor cultural, de felul lor elegant de a fi, dar mai ales de frumuseţea limbii vorbite şi scrise.

O „mică” problemă a avut loc când plăcile tectonice de sub biata Japonie s-au hotărât să se scuture cu 2 săptămâni înainte de plecarea mea. Din fericire însă facultatea la care studiez e la aproximativ 600 de kilometri de zona afectată, şi de când am ajuns nu am avut vreo problemă şi nici nu am dus lipsă de ceva din cauza cutremurului”, a povestit Andriana Pintea. Nu a avut probleme cu adaptarea, pentru că era pregătită din toate punctele de vedere cu noua cultură.

Invitaţie surpriză

Adriana Pintea povesteşte că japonezii sunt foarte curioşi faţă de străini; lucru care are avantajele şi dezavantajele lui. „Zi lumină, dacă ies pe stradă, mai toţi se uită lung la mine. La urma urmei acelaşi lucru i s-ar întâmpla probabil şi unui japonez în România. Dar partea bună este că, odată ce intri în vorbă cu ei, sunt tare drăguţi şi primitori. Nu o dată mi s-a întâmplat să mi se facă cinste cu ceva. Aşa pur şi simplu.

Chiar primăvara trecută mă plimbam printr-un mic muzeu pe o insulă învecinată şi m-am împrietenit din întâmplare cu o doamnă, şi din vorbă-n vorbă m-am trezit la ea acasă, aşezată la masă cu familia şi copiii, mi-au făcut cinste cu sushi şi tot felul de bunătăţi şi a doua zi m-au plimbat peste tot şi mi-au făcut o grămadă de cadouri. Aşa pur şi simplu”, a declarat Adriana.



Galerie foto

Japonezii bine crescuţi

A ajuns în Kobe, unde studiază limba japoneză. „Diferenţa e în primul rând de atitudine. Japonezii sunt mult mai umili şi foarte bine crescuţi. Noi, dacă suntem fericiţi sau supăraţi, se vede imediat. Nu şi la un japonez. Există un zid destul de solid între ce simte şi atitudinea pe care o ia. De aceea e şi foarte greu să îţi faci prieteni apropiaţi aici. De cealaltă parte a monedei, o prietenie adevărată cu un japonez nu e uşor de dezbinat”, a povestit Adriana Pintea.

Trenul fără "şofer"

Tehnologia niponilor a avut un impact deosebit asupra româncei. „Trenul cu care fac zilnic naveta este chiar primul din lume fără şofer. Apoi mai au scaune de toaletă extrem de pline de butoane. Ţi se dau diverse opţiuni pentru intensitatea, temperatura şi unghiul jetului de apă. La bibliotecă, datorită lipsei de spaţiu, rafturile sunt strânse ca un evantai închis; şi e de ajuns să apeşi butonul raftului dorit pentru ca sesam să se deschidă”, a spus Adriana.

Planuri pentru mămăliguţă

Pe tărâmul „Ţării soarelui răsare”. Adriana Pintea nu a întâlnit prea mulţi români, pentru că, pur şi simplu, nu există o comunitate românească. „Am dat însă din întâmplare peste câteva românce venite şi ele la studiu. Andreea, prima pe care am întâlnit-o, e venită dinaintea mea şi m-a ajutat puţin găsindu-mi de lucru la o grădiniţă. Plănuim o  mică reuniune românească cândva luna viitoare. Cu tocăniţă şi ciorbă şi mămăligă şi vinete. Eu visez şi telemea, dar mă tem că nu avem de unde”, afirmă Adriana Pintea.

Joburi de vacanţă

Pentru că este în vacanţă, Adriana are timp liber pentru tot felul de slujbe part-time. „Ideea este că vreau să strâng cât pot de mult pentru o excursie în Filipine, unde am de gând să înot cu rechinul balenă şi cu peştişorii coloraţi din reciful de corali”, a spus Adriana. Aşa că predă engleză la grădiniţă pentru copii, dar şi la o şcoală pentru adulţi, lucrează într-un bar-restaurant. „Mai împart ocazional reclame în cutiile poştale ale cetăţenilor.  De sus până jos, le fac pe toate”, a mai spus românca.

Că tot veni vorba de muncă, japonezii sunt cunoscuţi pentru responsabilitatea cu care îşi fac treaba. Unii îi numesc chiar obsedaţi de muncă. "Dacă nu şi-a terminat porţia de lucru pentru ziua respectivă, japonezul va lucra peste program ca să o termine. Şi asta fără să îl roage şeful. Ar fi şi ruşine. Există, desigur, destui şefi care profită de trăsătura aceasta de caracter ca să îşi exploateze angajaţii. Ca peste tot, sunt oameni şi oameni", a mai povestit Adriana.

Întrebată dacă are planuri de revenire în România, Adriana Pintea nu poate da un răspuns concret. Cert este că după ce termină cursurile în Japonia, are de gând să „dea o fugă” până în China. „Dar de întors acasă mă întorc cu siguranţă. Aş putea locui şi în Japonia, şi nu exclud total posibilitatea, dar parcă oricât de bine aş duce-o undeva e tot degeaba fără familie, prieteni, zacuscă şi telemea”, a încheiat Adriana Pintea.