Suporterii Poli Timişoara şi UTA Arad, inamici tradiţionali, protestează împreună împotriva lui Sandu şi Dragomir

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporterii alb-violeţi cheamă timişorenii la stadion
Suporterii alb-violeţi cheamă timişorenii la stadion

Fanii arădeni şi timişoreni promit că vor organiza proteste împotriva lui Sandu şi Dragomir şi cer ca forurile internaţionale să sancţioneze cât se poate de drastic corupţia din fotbalul românesc.

Miercuri seara, Old Lady's Pub din Arad, barul fanilor „Bătrânei doamne", a fost gazda unui eveniment care poate fi considerat istoric: suporterii arădeni şi cei timişoreni au susţinut o conferinţă de presă comună. Totul a început după ce cele două grupuri au propus un amical între echipele favorite, unde ar fi urmat să protesteze împotriva conducerii fotbalului românesc. Oficialii celor două cluburi au fost iniţial deacord, însă partida a fost în cele din urmă anulată. Fanii consideră că acest lucru s-a întâmplat din cauza ameninţărilor cu sancţiuni din partea preşedintelui LPF.

„Conducătorii cluburilor au cedat ameninţărilor lui Dragomir şi Sandu. Dacă Dragomir nu a avut nicio jenă să îi ameninţe în direct la televizor, sunt ferm convins că şi în privat a procedat la fel. Nu condamnăm şefii cluburilor, pentru că scopul nu era neapărat să se joace un meci, ci să transmitem mesajul nostru împotriva dictatorilor care s-au blindat cu legi abuzive şi îşi impun puterea cu ajutorul forţei", a declarat unul dintre reprezentanţii fanilor arădeni, Dan Proca.

Cum a ajuns Poli Timişoara în pericol de a nu obţine licenţa nici pentru sezonul următor

Cele două grupuri rivale pun la cale în următoarele săptămâni mai multe proteste comune. „Asociaţia Suporterilor Români, din care facem parte, are un proiect. Vrem să depunem un memoriu către FIFA şi UEFA, să ia măsuri împotriva corupţiei din fotbalul nostru. Vom accepta orice fel de sancţiuni, atâta timp cât acestea vor duce la curăţarea fotbalului. Pot să ne dezafilieze, pentru că suntem deja dezafiliaţi de la fotbalul normal", a mai spus Proca. „Vom continua acţiunile de protest până când biciul lor va fi luat de pe fotbal. S-a văzut la meciurile cu Franţa şi Uruguay că legea 4 nu îi afectează numai pe huligani, ci pe orice spectator. În curând, nu vei mai avea voie să vii la meci cu fularul sau cu tricoul echipei tale", a concluzionat Dan Proca.

Unul din liderii Peluzei Sud Timişoara, Sebastian Novovici, a dezaprobat poziţia lui Marian Iancu, aceea de a-l susţine pe Dragomir. „Poate că Iancu îl apreciază pe Dragomir, dar suporterii timişoreni sunt sută la sută anti-sistem, adică anti-FRF şi anti-LPF. Acţiuni de protest cu siguranţă vor mai fi şi sperăm să fie ca picăturile chinezeşti, încet-încet să aibă efect", a declarat suporterul timişorean.

Întâlnire scurtă între Marian Iancu, autorităţi şi suporterii Poli Timişoara. Viitorul clubului, în continuare incert

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite