Timişorenii pleacă o săptămână în vacanţa de iarna la munte cu doar 150 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna septembrie începe cu oferte de vacanţă foarte ieftine pe piscurile înalte ale munţilor din România, oferte de care pot beneficia şi timişorenii. Patronatele din turism au lansat, la începutul lunii programul de vacanţă „O săptămână la munte".

Agenţia Naţională a Agenţiilor de Turism a scos pe piaţa un nou program de vacanţă mai atrăgător ca niciodată. Timişorenii se pot bucura de o întreagă săptămână în staţiunile de la munte fără să facă sacrificii economice prea mari. Astfel, cinci nopţi la munte, în hoteluri de chiar patru stele costă de la aproximativ 150 de lei până la 350 de lei. Interesul pentru programele de vacanţă lansate de agenţii de turism a fost crescut în zona de Vest a ţării.

Timişorenii au fost printre cei mai interesaţi de sejururile la mare sau la munte pentru perioada verii. „Preţurile sunt foarte bune. Hotelierii din ţară au venit cu oferte foarte bune. Obişnuinţa nu s-a modificat faţă de anul trecut, dar obiectivul nostru este creşterea interesului pentru turismul din ţară", a spus Marius Usturoiu, reprezentant ANAT în zona de Vest.Aproape 50 de hotelieri din zona montană au pus la dispoziţie aproximativ 3.000 de locuri de cazare pentru fiecare dintre cele 15 serii, adică în jur de 45.000 de persoane care vor avea acces la tarifele mici pentru concediile de la munte.

Orice timişorean are acces la aceste vacanţe, tot ce trebuie să facă este să se înscrie cât mai repede în program pentru că locurile vor fi vândute în ordinea solicitărilor depuse, în limita locurilor disponibile. Singura condiţie este ca sejurul să fie de cinci zile. Vacanţele prin programul „O săptămână la munte" pot fi achiziţionate inclusiv în luna decembrie.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite