Manifestul lui Gârboni: "Timișoara mea și a noastră este astăzi pusă la remorca Bucureștiului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul, și-a lansat joi manifestul politic sub sloganul  „Timişoara, înainte de toate!”.

Ioan Coriolan Gârboni este singurul candidat independent din cei 15 înscriși în cursa pentru fotoliul de primar al Timișoarei. Acesta va a plecat în campania electorală cu sloganul „Timişoara, înainte de toate!”.

Chiar și într-o democrație coruptă. Timișoara a fost un model de normalitate și promisiunea extinderii lui la scara unei țări întregi. A fost, dar riscă să nu mai fie. Acest risc este acum din ce în ce mai mare. Nu mi-am făcut niciodată speranțe că politicienii de la București doresc altceva decât realizarea, prin orice mijloace, a propriei lor bunăstări, a propriilor lor interese. Miticii din Obor nu vor să fie ca noi. Ei nu ne iubesc. Am sperat, însă, de la conducătorii noștri, de la conducătorii Timișoarei, că vor sta departe de ei. Ba chiar vor arăta un spirit de autentică autonomie. Recunosc că m-am înșelat. Din pricina lor, Timișoara mea și a noastră este astăzi pusă la remorca Bucureștiului. Dependența lor de mitici a ajuns atât de mare, încât se confundă cu ei... Cu toţii am asistat la conspiraţia prin care, în cadrul negocierilor dintre PDL și USL privind polii urbani de dezvoltare, s-a stabilit transformarea Timișoarei într-un soi de periferie a Aradului”, se arată în manifestul lui Gârboni.

Manifestul politic lansat de Gârboni scoate la iveală dorința de a lupta împotriva “miticilor de Banat”. “Acești mitici de Banat sunt acum gata să facă blat cu Bucureștiul, pe spezele timișorenilor. Să predea cheia orașului celor care au sărăcit și au umilit România. Cu o politică ”integrată” în marea mocirlă națională, Timișoara riscă să devină un oraș ca oricare altul, riscă să se scufunde în anormalitate. Față de acest risc trebuie să reacționăm. Acum”, mai susține Gârboni.

adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Timişoara despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla in timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite