Stiri din Timisoara

Războiul taxei de tranzit se mută la Comisia Europeană

9 martie 2010, 13:58 |  Autor: Olivia Tulbure | 

Cuvinte cheie: timisoara, adevarul de seara timisoara, transportatori, taxa de tir, romeo dunca, augustin hagiu,

Singurul indicator care interzice intrarea în oraş este pe drumul spre aeroport

Timişoara

Singurul indicator care interzice intrarea în oraş este pe drumul spre aeroport

 

Transportatorii s-au plâns forurilor UE în legătură cu taxa de TIR din oraş. Reprezentanţii operatorilor români de transport acuză Primăria şi Consiliul Local Timişoara de abuzuri.

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) şi Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 Arad  spun că măsurile luate de edili sunt abuzive pentru că sunt discriminatorii.

„Dacă pot să păcălească două babe şi doi moşi, să nu creadă că pot păcăli şi Comisia Europeană (CE). Nu plătim nicio taxă”, a spus Augustin Hagiu, preşedintele FORT. „Noi, până una alta, avem o decizie a Comisiei Europene care ne permite, nouă ca oraş, să impunem această taxă”, a declarat Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara.

Taxa de tranzit nu îi afectează doar pe transportatorii din afara oraşului. „Chiar dacă sunt în oraş, sunt la fel de dezavantajat. Taxa asta înseamnă că noi suntem mai deştepţi ca alţii, iar când o să se deştepte şi o să pună şi celelalte oraşe taxe, o să pierdem timpul în loc să muncim”, a spus Romeo Dunca, unul dintre cei mai mari transportatori din Banat.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole