Dascălii timişeni ce predau la şcolile care se vor închide îşi caută loc de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi este ultima zi în care cadrele didactice titulare la şcolile care se vor intra în restrângere de activitate vor putea fi transferate.

Dosarele depuse de profesorii care vor, sau trebuie să îşi mute catedra la altă şcoală din cauza închiderii unor unităţi de învăţământ care au prea puţini elevi pentru a funcţiona au fost analizate în ultimele două zile şi urmează ca aceştia să fie transferaţi pe posturile vacante pentru care au optat. Aproape 190 de dascăli titulari au solicitat transferul. „Cadrele didactice pot solicita un alt post cu condiţia ca acesta să fie vacant şi să fie un post întreg, adică de 18 ore", a spus Dumitru Tomoni, inspector general adjunct. În plus, alţi 200 de profesori au cerut pretransferarea, unii dintre ei pentru apropierea de domiciliu şi alţii pentru mutarea din mediul rural în cel urban. Momentan, la nivelul judeţului există 2.243 de posturi vacante dintre care aproape 840 de posturi sunt cu normă întreagă de 18 ore pe săptămână.

Cele mai puţine restructurări de norme din învăţământ, în Timiş, au fost înregistrate la posturile de educatoare. „Am observat un fenomen în premieră. Foarte mulţi învăţători cu dublă specializare de la unităţi şcolare care intră în restrângere de activitate au cerut posturi de educatoare", a completat Dumitru Tomoni. La ora actuală, există 63 de astfel de cereri înregistrate la Inspectoratul Şcolar Timiş şi 70 de posturi vacante, nu toate titularizabile. Dintre acestea doar patru locuri sunt libere în Timişoara.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite