Filmele iau locul profesorilor pentru o săptămână la Universitatea de Vest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiecţiile vor începe luni la ora 18.00
Proiecţiile vor începe luni la ora 18.00

Serile de film au ajuns un fel de tradiţie pentru studenţii timişoreni. De această dată, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara vor rula o serie de pelicule care fac parte din festivalul de film „Cinecultura, care va începe astăzi şi se va termina spre  finalul săptămânii.

Cinci seri la rând, studenţii vor putea urmări filme realizate în România, Germania, Spania, Portugalia, Italia şi Serbia. O parte dintre filmele rulate în sala Universităţii de  Vest vor fi chiar premiere. Evenimentul a fost organizat la iniţiativa lectorilor străini din Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnica din Timişoara. Publicul va avea parte de ecranizări, de debuturi, de drame sau comedii. Astăzi, de la ora 18.00, Ruxandra Zenide va prezenta „Ryna", primul său lungmetraj realizat în 2005. Seara se va termina, undeva în jurul orei 22.00, urmând ca până vineri, celelalte filme să ruleze începând cu ora 19.30. Pasionaţii de cinematografie vor putea urmări toate proiecţiile cu subtitrare în limba română, dar şi în engleză. Intrarea la festival va fi liberă pentru toţi doritorii.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite