Taxa de habitat devine „frăţia monumentelor”
0Consilierii locali se întâlnesc astăzi în şedinţă unde discută despre taxele şi impozitele locale de anul viitor. Primarul Gheorghe Ciuhandu a anunţat încă de săptămâna trecută că renunţă la taxa de habitat şi o transformă într-un fond de solidaritate.
Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de astăzi se regăsesc 50 de proiecte de hotărâre. Cel mai important dintre ele se referă la stabilirea taxelor şi impozitelor de anul viitor. Dezbaterea publică organizată săptămâna trecută pe marginea acestui proiect s-a lăsat cu scandal.
Timişorenii s-au opus proiectului, iar la întâlnire au partcicipat şi oameni de afaceri importanţi din Timişoara, direct afectaţi de măsurile de majorare a impozitelor. „Nu este potrivită acum o majorare a impozitelor pe clădiri”, a spus omul de afaceri Emil Cristescu. Reprezentanţii mediului de business nu numai că se opun proiectului, dar vin şi cu soluţii. „Una din propuneri este renegocierea contractelor păguboase pentru achiziţii publice sau prestării servicii”, a spus secretarul Consiliului Consultativ al Primăriei Timişoara, Ovidiu Şandor.
Taxa de habitat, anulată
Primarul Gheorghe Ciuhandu a spus că se va ţine cont de soluţiile rezonabile. Una dintre măsurile luate de primar a fost eliminarea taxei de habitat şi transformarea ei într-un fond de solidaritate la care să contribuie doar cei care vor.
„Nemţii şi italienii ne dau bani pentru clădiri. Ar trebui să facem şi noi ceva, ca români. Lucrul acesta nu-l înţelegeţi şi nici nu vreţi să-l spuneţi. O să creez un fond de solidaritate şi o dată la trei luni o să fac publică lista cu cei care au binevoit să contribuie cu 40 de lei pe an la această taxă. Atunci să mă întrebaţi cât de solidari sunt timişorenii”, a spus Ciuhandu. Cei care vor decide însă dacă se anulează taxa şi dacă se scumpesc impozitele pe clădiri sunt consilierii.
Se pregăteşte scumpirea gunoiului
Pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Consiliului Local este şi un proiect referitor la tarifele pentru salubrizare. Chiar dacă nu spune mare lucru, planul ascunde o posibilă majorare a preţului pentru gunoi, creştere cauzată de costurile ridicate ale depozitării gunoiului din cauză că deponeul ecologic nu este gata.