Cum să înveţi la universităţile din Statele Unite pe banii americanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studentii timisoreni cauta modalităţi prin care îşi pot continua studiile gratuit
Studentii timisoreni cauta modalităţi prin care îşi pot continua studiile gratuit

Cei care au studiat la universităţile din Timişoara, se gândesc să îşi termine studiile peste ocean şi visează la o universitate americană pot ajunge acolo chiar dacă nu au sumele exorbitante, necesare ca să-şi plătească studiile.

Tinerii timişoreni au avut ocazia să afle care este calea secretă prin care îşi pot continua studiile gratuit, în campusurile americane. Comisia Fullbright din Bucureşti a venit la American Corner din Timişoara cu ponturi pentru studenţi şi absolvenţi.  În cadrul unei întâlniri care a avut loc ieri, tinerii interesaţi de studii postuniversitare au avut ocazia să afle o altă metodă de finanţare a studiilor în America.

„Finanţările masive se duc către oamenii care au ceva în plus, care îmbogăţesc cumva departamentul unde vor studia”, a spus Mihaela Arsene, reprezentant al Fullbright Educational Advising Center.  Primul lucru pe care un aplicant trebuie să-l ştie este acela că dosarul de înscriere trebuie să fie impecabil.

Lobby pe lângă profesori

Pe lângă recomandările şi rezultatele foarte bune la testele de limbă, cei care nu sunt genii, dar sunt muncitori îi pot aborda direct pe profesorii de la universitatea la care doresc să studieze, pentru că aceştia sunt cei care le pot oferi şansa de a studia gratuit în postura de asistent universitar sau asistent de cercetare.  „La americani, profesorul decide cu cine vrea să colaboreze. Ei au acces la fonduri şi au un cuvânt de spus în procesul de admitere, pentru că ei îşi aleg oamenii cu care vor să lucreze”, a continuat Mihaela Arsene.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite