Stiri din Timisoara

Viaţă dură de cazarmă pentru programul „Rabla“

16 martie 2010, 13:49 |  Autor: Gerhald Ernst | 

Cuvinte cheie: timisoara, adevarul de seara, rabla, remat, masini, dacia, vouchere,

Milorad Milici a venit de la Cenad pentru a scăpa de cele două Dacii ale sale

Timişoara

Milorad Milici a venit de la Cenad pentru a scăpa de cele două Dacii ale sale

 

Pe lângă nervi, patronii centrelor Remat din judeţ se plâng că pierd bani. Sutele de timişoreni care doresc să îşi cumpere o maşină nouă renunţând la rabla lor au de aşteptat la coadă, în medie, o săptămână.

Programul guvernamental „Rabla”, care ar fi trebuit să îi ajute pe proprietarii de maşini vechi să îşi cumpere un autoturism nou, a făcut pană. În faţa celor două centre din Timişoara unde se colectează rablele, numărul autoturismelor care aşteaptă să fie casate creşte în fiecare zi, spre necazul proprietarilor, precum şi al patronilor centrelor respective. Nici una dintre tabere pare să nu mai aibă nervi.

Probleme birocratice

Resemnarea apare după o zi de aşteptare, dar clienţii revin a doua zi. Mulţi dintre codaşi au ajuns cantonaţi în zonă. „Am văzut la televizor ce se întâmplă în faţa rematurilor. Am venit cu cele două Dacii ale mele tocmai de la Cenad. I-am zis nevestei că o să dorm în maşină şi am să mănânc conserve. Parcă sunt în primi ani ai tinereţii, în armată. Şi acolo era mai bine decât în câmp”, se plânge Milorad Milici. Timişeanul a încheiat un contract cu un dealer auto pentru o maşină nouă, iar dacă până la finalul lunii nu îşi va casa cele două maşini, atunci conform contractului semnat va pierde banii daţi avans pentru autoturismul viselor sale.

În medie o dată la două zile, centrele de colectare primesc 100 de vouchere, dar acestea sunt epuizate în jumătate de zi. „Conform programului, noi primim 100 de tichete. Doar după ce le epuizăm avem voie să facem o nouă cerere, iar procesul se poate amâna până la infinit. O treime dintre cei care vor să îşi caseze maşinile nu vin cu toate actele, iar pe urmă tot ei se supără că nu le putem prelua maşina. Firmele care casează maşini ajung să piardă bani pentru că investim sume mari în tratarea fierului vechi, astfel că afacerea ajunge să nu mai fie profitabilă. Şi noi suntem supăraţi, nu numai clienţii noştri”, a declarat Flavius Ranga, director zonal al uneia dintre cele două firme înscrise în programul Rabla.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole