Pericol de explozie în Piața Unirii: 20 de grenade au fost găsite ascunse în subsolul unei clădiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pirotehniștii au fost anunțați după ce mai mute grenade și proiectile, vechi, dar în stare de funcționare au fost descoperite în subsolul unei clădiri din zona centrală a Timișoarei, în această după-amiază. Specialiștii sunt chemați des în această zonă pentru a ridica proiectile neexplodate.

Oamenii legii au fost anunțați imediat ce descoperirea a fost făcută, în timpul unor lucrări de reparații, în clădirea de lângă Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau" din Piața Unirii. Cele două proiectile de artilerie și 20 de grenade recuperate din Piața Unirii par să fie din Al Doilea Război Mondial. Specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat al Județului Timiș au izolat zona și au recuperat proiectilele și grenadele.

Timișorenii sunt avertizați de pirotehniști să fie foarte atenți în cazul în care dau peste astfel de muniții neexplodate. Ele nu trebuie lovite, trebuie păstrate la distanță de foc și este indicat să nu fie transportate. "Ele pot exploda. Orice muniţie ieşită de pe gaura de foc este armată. Grenadele de mână sunt cele mai dese. Apoi vin priectilele de artilerie, bombele de aruncător, cartuşele, bombele de aviaţie şi muniţie anti-personal", a Florin Potârniche, de la ISU Banat, în vara anului trecut, atunci când un alt proiectil a fost descoperit în subsolul unei clădiri, de pe strada Mercy, din Piața Unirii.

"Proiectilele de artilerie sunt periculoase. Suntem chemaţi des în zona centrală, pentru a ridica proiectilele găsite în podurile şi beciurile clădărilor istorice", a mai spus atunci căpitanul Florin Potârniche.  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite