Bătrânul trimis de Justiţie să doarmă în pădure a fost umilit din nou de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carmen Rădulescu, notăriţa din Timişoara folosită de escroci pentru a vinde casa bărbatului, a primit NUP. Octavian Dumitrescu, bătrânul de 62 de ani trimis să doarmă în pădure de escrocii care i-au furat casa, a primit încă o palmă de la sistemul judiciar.

"Sunt nişte mafioţi toţi. Aşa să scrieţi, că m-au adus la disperare. Să scrieţi că eu, un boschetar, cum m-au făcut ei, le spun că sunt nişte hoţi”, a spus Octavian Dumitrescu, printre lacrimi. Bătrânul tocmai aflase că procurorii au scos-o din nou basma curată pe notăriţa Carmen Rădulescu, cea care a încheiat contractul de vânzare a apartamentului bătrânului, pe baza unui buletin fals.



Sfidează evidenţa

Notăriţa a mai fost scoasă nevinovată de două ori, dar judecătorii au decis că procurorul nu şi-a făcut bine treaba şi au cerut redeschiderea anchetei. Dosarul a ajuns la procurorul Marius Chiru, care a insistat să o albească pe notăriţă cu Neînceperea Urmăririi Penale (NUP).



Culmea este că în ultima ordonanţă prin care se decide să nu fie urmărită penal Carmen Rădulescu, procurorul de caz sfidează logica. Acesta o scuză pe notăriţă cu faptul că buletinul era atât de abil falsificat încât Carmen Rădulescu nu putea să observe falsul. Chiru argumentează cu o expertiză tehnică din dosar. „Privesc chestiuni greu de depistat pentru o persoană nespecializată”, spune procurorul. Culmea este că expertiza cu care se justifică Marius Chiru arată cu totul altceva.

Un fals grosolan 

Expertiza realizată în februarie 2006 arată cu totul altă realitate. „Menţiunile privind locul naşterii, domiciliul şi unitatea emitentă sunt scrise cu majuscule (ele se scriu cu miniscule în original n.r.). Examenul pune în evidenţă diferenţe notabile ... Deosebiri evidente se constată şi în privinţa fizionomiei persoanei ... menţiunile sunt greşite, fiind trecute grupări cifrice fără semnificaţie”, spune expertul.

„Este un document falsificat în totalitate”, concluzionează expertul. Contactat telefonic pentru a explica situaţia, procurorul Marius Chiru a refuzat să exprime un punct de vedere. „Nu pot comenta telefonic, trebuie să închid pentru că sunt într-o anchetă”, a spus Chiru.



Boschetar de cinci ani

Luna aceasta se împlinesc cinci ani de când Octavian Dumitrescu a rămas fără apartamentul cu o cameră. În 9 iunie 2005, un escroc pe care nu l-au prins nici acum procurorii, i-a vândut bătrânului locuinţa folosind un buletin falsificat. Contractul s-a încheiat la notarul public Carmen Rădulescu. Prin  lege notarul avea obligaţia să se asigure că documentele sunt reale şi că proprietarul este cel din faţa ei, nu un escroc. După ce s-a descoperit că a parafat vânzarea pentru un escroc, Carmen Rădulescu a declarat că nu se simte vinovată cu nimic.

Fals la notar, fals la tribunal

image
image
image
Octavian Dumitrescu a ajuns boschetar

Seria de falsuri comise în caz este stupefiantă. Cartea de identitate a fost falsificată grosolan. Din acest motiv, Judecătoria Timişoara a anulat actul notarului. Judecătorul Emilia Cioabă, de la Tribunal, a anulat însă decizia Judecătoriei. Pe sentinţa Emiliei Cioabă mai apăreau doi judecători, ulterior s-a aflat că cei doi magistraţi nu ştiau nimic şi că semnăturile lor au fost falsificate.

EXPERTIZA JUDICIARĂ













image
image
image
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite