Motocicliştii filantropi: 6.000 de lei vor ajunge la trei familii sărace după o licitaţie inedită (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 200 de persoane au paticipat aseară la o licitaţie inedită pusă la cale de motociclişti din Timişoara. Scopul a fost acela de a aduna bani suficienţi pentru a uşura viaţa a şapte copii în dificultate.

O sculptură uriaşă în ciocolată, realizată de ciocolatiera Frida Toth, campioana mondială, un tricou de ediţie aniversară Poli Timişoara, o chitară acustică, o icoană unicat pictată pe lemn, o hartă a oraşului realizată manual dar şi căşi, geci de piele, tatuaje şi echipamente pentru motocicletă, toate au fost licitate aseară în cadrul unui eveniment caritabil organizat de motocicliştii de la "MC Trust" Timişoara şi Rock House. "E un gest frumos. Am vrut să fim şi noi guvernanţi pentru o zi, dar noi să ajutăm familiile care au nevoie", a spus Raul Ilin Cartis, unul dintre organizatorii evenimentului.

   

image
image

CLICK PE IMAGINI PENTRU GALERIE FOTO

Petrecerea care s-a terminat în zorii zilei a fost animată de Effect şi Aim, două trupe care au cântat rock pentru cei prezenţi. Aproape 200 de motociclişti, tineri dornici să ajute, dar şi oameni importanţi de afaceri din Timişoara au ascultat muzica şi au oferit sute de lei pentru cele 32 de obiecte scoase la licitaţie. Obiectele, dar şi vouchere pentru cine romantice sau Revelion au fost toate donate de artişti, bucătari, afacerişi şi multe firme timişorene. Licitaţia a început de la câteva zeci de lei şi s-a ajuns ca pentru tricoul echipei Poli Timişoara să se plătească 600 de lei. Un tablou realizat de Claudia Covacs s-a vândut pentru 350 de lei şi, până la finalul serii, nu a mai rămas niciun lucru care să nu fie vândut. "Tot ce a fost a fost licitat. Lumea chiar s-a simţit bine", a mai spus Raul Ilin Cartis.

image
image

CLICK PE IMAGINI PENTRU GALERIE FOTO

Motocicliştii vor cumpăra produse electrocasnice, haine şi rechizite în valoare de 6.000 de lei, suma adunată în urma evenimentului caritabil, pentru trei familii în dificultate din judeţ. Mai mult, a fost donat şi un camion de lemne dar şi kilograme de alimente, care vor ajunge la familii mâine.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite