DESTIN CRUD Imperiu imobiliar clădit pe afaceri cu ţigani, distrus de relaţiile cu ţiganii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigantul imobiliar Italrom, din Timişoara, condus de Dumitru Sorin Neagoe, s-a născut din nimic, a "păşit în viaţă" pe afacerile cu ţigani, construind palate cu turnuleţe, şi rămas amintire după o tranzacţie cu naşul mafiei imobiliare ţigăneşti, baştanul Ionelaş Cârpaci. Începutul sfârşitului a fost în momentul în care Neagoe a cumpărat de la Cârpaci un teren care era furat cu acte false de la Primăria Timişoara.

Administratorul Italrom, Dumitru Sorin Neagoe, susţine că firma sa de construcţii a fost prima societate de profil înfiinţată în Timişoara. După ce a deschis firma de construcţii, primele lucrări ale lui Neagoe au fost la casele ţigăneşti din zona CFR. „Primii care au fost cu lucrări, că aveau bani, erau ţiganii. Aşa am făcut vreo opt vile de ţigani. Am absolut toate lucrările în dosare pentru că încă de la început am fost dotat cu calculatoare”, a povestit Sorin Neagoe.



Unul din palatele construite de Neagoe este pe Avram Imbroane (foto sus), lângă sediul Poliţiei Comunitare. Clădirea este una din cele mai mari din zonă şi aparţine ginerelui lui Trifu Schroth, romul tranşat în căminul de la Medicină.

„Sincer îmi pare rău de el”

Alte case ţigăneşti construite de Neagoe sunt pe strada Demetriade. Una dintre ele este a baştanului Covaci. „Cea mai mare a făcut-o Covaci, pe strada Demetriade, vizavi de pasarelă. A făcut hotel, după care a renunţat la hotel şi acum e casa lui”, a mai spus Neagoe.
O altă construcţie ridicată de Italrom este Hotelul Larisa, care aparţine lui Dorin Luca. „A fost un om de cuvânt, un om corect. De fiecare dată când au apărut probleme a intervenit imediat. Îmi pare tare rău pentru situaţia prin care trece”, a spus Dorin Luca. „Sincer îmi pare rău de el. Când am auzit prin ce trece, am plâns”, a spus şi soţia acestuia. Liubiţa Luca.

Distrus de Cârpaci



Palatele ţigăneşti l-au ţinut pe Neagoe pe linia de plutire, dar au urmat lucrări mari care l-au ridicat la un nivel foarte înalt, devenind chiar dezvoltator imobiliar. Construcţia şi vânzarea blocurilor au mers de minune, până când Neagoe a cumpărat de la baştanul Ionelaş Cârpaci un teren care fusese luat cu acte false de la Primăria Timişoara. Neagoe susţine că nu a ştiut nimic despre situaţia juridică a terenului, dar cum intabularea este blocată, firma lui Neagoe a intrat în faliment, având datorii de câteva milioane de euro şi fiind somat să iasă din casă.

image
image
Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite