Consuela Grigorescu gravează pe urmele tizului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consuela Grigorescu
Consuela Grigorescu

Născută în aceeaşi localitate cu pictorul Nicolae Grigorescu cu care împarte şi numele de familie, tânăra artistă s-a specializat pe gravură.

Profil
Născută: 22 iunie 1975 (Câmpina)
Educaţie: Facultatea de Artă (Timişoara)
Experienţă: 15 ani de gravură
Familie: Căsătorită

Afinitatea pentru desen şi pictură i-au determinat pe părinţii Consuelei să o îndrume şi spre şcolile de profil. „Întotdeauna mi-a plăcut să pictez, aşa că de când am început şcoala m-am axat pe asta. Aşa am ajuns la Timişoara, la facultate. Încă de atunci am început să lucrez într-un atelier, Grafium se numea pe vremuri. Era un grup de artişti care lucrau în acest spaţiu, începând cu aproape 20 de ani în urmă”, a povestit artista.

Tânăra are zeci de expoziţii la activ. „M-am specializat în gravură, acvatinta şi acvaforte se numesc tehnicile pe care le folosesc. Pe lângă asta, foarte mult îmi place monotipia, combinată cu colaj. Am mai pictat icoane pe piatră, pictez şi pe pânză, cu ulei. Natura este principala sursă de inspiraţie”, a mai spus Consuela Grigorescu. „Îmi plac foarte mulţi artişti, însă nu pot spune că mă inspir neapărat din cineva. Mi-ar plăcea, de exemplu, să am viaţa lui Dali, din perioada în care a trăit în America”, a mărturisit pictoriţa.

Expoziţii inedite

Icoanele pictate pe piatră i-au adus satisfacţii Consuelei. „Expoziţia care mi-a plăcut cel mai mult a fost la Făget. Atunci am făcut pentru prima oară icoane pe piatră, care au fost prezentate de un ansamblu, fiecare membru intra pe scenă cu o icoană în mână”, şi-a amintit artista, care a şi fost premiată pentru aceste opere.

„Am o carte de colorat publicată şi am contribuit la «Mersul pe apă împreună cu tine», a doamnei Florentina Munteanu-Cuc. Acolo au apărut ilustraţii după icoanele mele pe piatră. Au fost premiate la simpozionul Columna 2000 cu marele premiu Dosoftei pentru ilustraţie religioasă”, a spus Consuela Grigorescu.

Talente printre copii

Profesoară de desen la două licee din Timişoara, artista îi încurajează pe copii să-şi dea frâu liber imaginaţiei. „Organizez foarte multe expoziţii cu copii, am avut şi la Buziaş, şi la Făget, şi la Timişoara. Respect programa şcolară, însă sunt şi ore la discreţia profesorilor, unde pot să îi învăţ ceea ce consider eu că e mai bine pentru ei”, a explicat Consuela.

„Copiii lucrează cu plăcere şi sunt receptivi la nou. Sunt foarte mulţi talentaţi printre ei, indiferent de vârstă. Mulţi au dat apoi la Facultatea de Arte, chiar dacă au terminat un liceu de alt profil”, a mai spus profesoara.

Întrebări şi răspunsuri


Te-ai gândit vreodată să faci altceva?
De la început am ştiut că asta vreau să fac. Am mai lucrat şi în alte domenii, dar niciodată nu am renunţat la artă, la expoziţii. Acum predau desen elevilor de liceu, la «William Shakespeare» şi la «Vlad Ţepeş», îmi place foarte mult să lucrez cu tinerii.

Îţi aminteşti primul vernisaj?
Prima expoziţie am avut-o în anul întâi de facultate, la Bibilioteca de Artă. A prezentat-o criticul Deliu Petroiu, îmi amintesc că am avut mari emoţii, şi am reuşit să organizez expoziţia cu ajutorul unor artişti consacraţi, Simion Lucaciu şi Adriana Lucaciu. Era prin 1998.

Ce-i place
Arta este şi un hobby pentru Consuela, nu doar o meserie. „Îmi place să pictez. Şi îmi plac maşinile, îmi place să conduc. Îmi place foarte mult să lucrez cu copii”, a spus tânăra artistă, care are în acest moment are o expoziţie cu lucrările elevilor de la «Shakespeare» la Teatrul Merlin.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac spitalele. Cred că n-aş putea niciodată să lucrez în domeniu, nu-mi place nici măcar mirosul de spital. Nu-mi place sărăcia, dar mai mult nu-mi place mizeria. Pentru că poţi să fi sărac, dar să ai grijă de tine”, a mărturisit Consuela Grigorescu.


Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite