Chiul în masă din cauza vremii urâte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii au fost adunaţi din baruri şi internet cafe-uri de 30 de poliţişti care au plecat prin oraş pe urmele lor. Oamenii legii au organizat o razie prin localurile din apropierea şcolilor şi liceelor din centrul şi de la periferia Timişoarei.

Poliţiştii timişoreni au verificat azi dacă elevii de la şcolile din oraş sunt la cursuri sau chiulesc. Nu a fost o surpriză pentru nimeni faptul că mulţi dintre tineri au preferat să-şi consolideze cunoştinţele în afara şcolii. Faţă de ultima acţiune a poliţiei, preferinţele chiulangiilor s-au schimbat. În loc de baruri şi cafenele, tinerii au preferat să piardă timpul în internet cafe-uri. Oamenii legii i-au surprins pe chiulangii în timp ce se jucau de zor „Counter Strike” şi „Grand Teft Auto”.

Îngrijorător pentru poliţişti este că aceste jocuri îi învaţă pe tineri cum să comită infracţiuni. Într-un singur internet cafe din complexul studenţesc, clientela de dimineaţă era formată în totalitate de elevi. „Aceste acţiuni au loc periodic pentru a le reaminti elevilor că locul lor este la şcoală. E drept că legea nu e de partea noastră, în sensul că cei prinşi chiulind nu păţesc altceva decât să li se scadă media la purtare, însă noi mizăm pe atitudinea părinţilor. Astfel de acţiuni vor fi organizate şi în viitor”, a spus Tiberiu Pistrui, şeful Compartimentului de Prevenire al Inspectoratului de Poliţie Timiş.

Scuze de chiulangii

La rândul lor, elevii nu s-au arătat deranjaţi de faptul că au fost izgoniţi din localuri, ci mai degrabă de faptul că nu s-au putut bucura de jocuri până la final, deşi au dat banii în avans.
Tinerii au apelat la scuze pentru a-şi justifica prezenţa acolo, de la faptul că nu s-au ţinut orele până la faptul că sunt bolnavi sau că vremea i-a deprimat şi au simţit nevoia să socializeze cu prietenii lor.

„Nu avea rost să merg la şcoală pentru că aveam oră de sport şi afară plouă. Profesorii oricum ne-ar fi lăsat liberi. Şi părinţii noştri au chiulit la viaţa lor şi asta nu le-a făcut rău”, a mărturisit Alex Popescu, de 15 ani, elev la Colegiul Tehnic „Ion Mincu”.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite