Viaţa trăită în spatele grătarului cu mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicoleta şi Luigi Gabor la Timişoara. FOTO: Cătălin Radu
Nicoleta şi Luigi Gabor la Timişoara. FOTO: Cătălin Radu

Vânzătorii de la festivaluri îşi petrec verile departe de casă, mereu înconjuraţi de mirosul inconfundabil al fumului de cărnuri fripte. Este şi cazul celor care au venit la Festivalul Berii din Timişoara, dar nu au apucat să se distreze deloc, pentru că s-au aflat acolo la muncă.

Imediat trece amiaza şi doar o mână de timişoreni au ales să mănânce de prânz în parcarea Stadionului „Dan Păltinişanu". Meniul principal constă în trei-cinci mici, la carton, cu muştar şi un pahar de bere. Consumatorii se mişcă încet, moleşiţi de canicula care nu a slăbit, deşi calendarul dă în toamnă. Vânzătorii din spatele grătarelor şi dozatoarelor cu bere îşi revin după seara precedentă şi îşi fac curaj pentru ultima, cea de-a noua a festivalului, nu a treia cum era moda până anul trecut. Sunt de luni întregi pe drumuri, în cazul de faţă parcări, pentru un venit suplimentar.

„Ne plimbăm şi muncim"

Nicoleta (36 de ani) şi Luigi Gabor (42 de ani) sunt din Bucureşti şi îşi petrec verile împărţind zeci de mii de mici, prin toată ţara, de cinci ani încoace. Se deplasează cu autoturismul personal, alături de unul dintre copiii lor care lucrează de asemenea la festival, deşi ar fi avut şi opţiunea autocarului pus la dipoziţie de organizatori. „E mai comod şi ne-am obişnuit aşa. Din 2008 încoace am văzut cel puţin trei sferturi din ţara asta, e ca şi cum am fi în concediu dar şi muncim în acelaşi timp. În pauzele pe care le mai avem rămânem în diferite oraşe, ne mai odihnim şi vizităm ce e de vizitat", a rezumat Nicoleta Gabor viaţa de vânzător la festivalul berii.

În restul anului, cei doi se ocupă de principalul lor mijloc de venit, o mică afacere de familie bazată tot pe comerţ: produc mărţişoare şi diverse alte obiecte decorative. Vara este, însă, anotimp mort în acest domeniu în care diversele sărbători sunt cruciale.

O sută de grade

Pe lângă cele bune şi frumoase, viaţa în spatele grătarului, mai ales în vreme de caniculă, are şi părţile ei proaste. Cea mai deranjantă dintre ele este exact căldura greu suportabilă a cărbunilor încinşi. „E foarte greu. Când afară sunt 40 de grade, aici lângă grătar se fac parcă o sută. Şi toată ziua trebuie să stai în picioare, în spatele lui", spune Luigi Gabor, în timp ce mai aliniază cu mişcări studiate câţiva mici.

În rest, dificultăţi mai au doar când trebuie să facă faţă pretenţiilor unei părţi a clienţilor. Două persoane în vârstă le explică vânzătorilor că micii sunt prea mici. Sunt supăraţi şi că nu sfârâie toate grătarele, ci numai două, deşi la mese sunt în total vreo zece oameni. „Nu e problemă, vă spun că aici e civilizaţie mai multă decât în tot restul ţării. Auzi şi «te rog», nu am ce să le reproşez timişorenilor", încheie Luigi.   

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite