Povestea celei mai vechi şcoli de dans din ţară GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Almuth Uliczay este pasionată de dansul sportiv, pe care îl şi predă. FOTO: Lavinia Bălulescu
Almuth Uliczay este pasionată de dansul sportiv, pe care îl şi predă. FOTO: Lavinia Bălulescu

Almuth Uliczay conduce un club care a fost fondat de soţul ei în anul 1948, în Timişoara. Este vorba despre „Studio de dans“, care în anii 50 purta numele „Şcoala de dans de societate şi maniere Uliczay“.

În anii de după Al Doilea Război Mondial, tinerii din Timişoara, privilegiaţi faţă de cei din alte oraşe, aveau o alternativă „modernă" de petrecere a timpului liber: mergeau la „Şcoala de dans de societate şi maniere Uliczay". Clubul a fost condus de cel care îi poartă şi numele, Jean Uliczay, celebru dansator de step al acelor vremuri. După război, în anii 50, la clubul de dans se putea învăţa tot ce era la modă în materie de mişcare pe muzică, de la dansurile standard, vals, tango, până la swing, iar cu trecerea anilor s-a introdus şi dansul sportiv, care a atras din ce în ce mai mulţi adepţi.

Foto: Jean Uliczay

Jean Uliczay

După ce marele dansator Uliczay a încetat din viaţă, conducerea şcolii a fost preluată de soţia lui, Almuth. Cei doi s-au căsătorit în anul 1986, iar Almuth Uliczay mărturiseşte că a învăţat tot ceea ce ştie despre dans chiar la club. „Am învăţat să dansez pe la vârsta de 15 ani, apoi am terminat liceul, am dat câteva examene la Bucureşti şi mi-am luat carnetul de maestru în dans de societate. La şcoala de dans m-am ocupat de mai multe, am predat întâi dans de societate, apoi dans sportiv, am făcut şi step, dar şi noţiuni elementare de balet", a explicat Almuth.

Jean Uliczay

Dans şi bune maniere

Tinerii din anii 50 erau interesaţi de dans, ştiau ceea ce era la modă în străinătate şi erau în căutare de noi activităţi. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care Şcoala Uliczay a supravieţuit chiar şi comunismului. „Lumea era doritoare de fel de fel de activităţi, iar pe atunci era destul de limitat, nu prea aveai unde să te duci, nu erau multe locuri unde să dansezi, să te simţi bine şi să fii într-un grup de tineri. Pe lângă dans, se povestea, era o atmosferă plăcută. Se vorbea despre diverse situaţii, despre maniere, despre cum să te comporţi la un restaurant, la o nuntă, la distracţie. Şi tineretul era interesat de astfel de discuţii, mai ales că mulţi dintre membri erau studenţi", a adăugat Almuth Uliczay.

Daţi un CLICK pentru o galerie foto cu imagini de la concursurile la care au luat parte elevii şcolii de dans în ultimii ani!

Imagini de la concursurile şi spectacolele la care au fost prezenţi elevii şcolii de dans

Teoria maestrei spune că niciodată nu e prea târziu pentru dans. „Am avut la cursuri tot felul de oameni: persoane care nu au dansat în viaţa lor, oameni trecuţi de 60 de ani, oameni stresaţi, oameni ocupaţi. Tot ce se întâmplă aici poate fi privit şi ca terapeutic, e o relaxare psihică, mai ales că este vorba de muzică. Din anii 50 şi până în prezent, dansul s-a transformat foarte mult. S-a schimbat în bine, pentru că s-a modificat şi mentalitatea oamenilor, acum sunt mai deschişi faţă de ce este nou, iar interesul este mult mai mare. Totuşi, este legat foarte mult şi de un anumit nivel de trai. Când omul are probleme, nu se mai gândeşte la dans, şi asta e adevărat!", a încheiat Almuth Uliczay.

Jean Uliczay

Maestru în dans modern

Jean Uliczay a fost un cunoscut dansator de step care, în anii 50, a obţinut carnetul de maestru în dans modern şi de societate. Printre dansurile predate de el s-au mai numărat şi baletul clasic sau dansurile populare.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite