Aglomeraţie şi probleme nerezolvate: astăzi începe şcoala!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De astăzi, traficul din Timişoara va fi mai greoi, pentru că zeci de mii de copii şi tineri vor lua drumul şcolilor şi grădiniţelor. În judeţul Timiş studiază, în învăţământul preuniversitar, aproximativ 100.000 de tineri, o bună parte dintre aceştia în oraşul de pe Bega.

Ca de fiecare dată, traficul pe străzile din oraş, mai ales în zonele centrale, va fi infernal. Cei care îşi duc copii cu maşina la şcoală, sau elevii mai mari care circulă cu autovehicule, trebuie să ţină cont că pe mai multe străzi sunt în desfăşurare lucrări de întreţinere, printre care Gheorghe Lazăr, Ardealului şi Andrei Mocioni.

Aglomeraţia este completată şi de revenirea la programul normal al circulaţiei mijloacelor de transport în comun, care pe timpul vacanţei de vară a fost redus considerabil. În plus, Poliţia Locală a anunţat că a suplimentat numărul de patrule de pe străzile adiacente şcolilor, special pentru această zi.

Posturi neacoperite

În judeţul Timiş mai este nevoie de 120 de învăţători pentru clasele primare şi de 140 de educatori pentru grădiniţele de stat. „Se vor putea organiza concursuri pe centre, pentru a eficientiza toată procedura de examinare şi evaluare dar, foarte important, potrivit metodologiei primite de la minister, candidaţii trebuie să intre la clasă, să fie evaluaţi. Asta înseamnă că numai după 17 septembrie, după ce începe anul şcolar, vor putea avea loc aceste inspecţii", a explicat inspectorul şcolar general din Timiş, Cornel Petroman. Până la acoperirea acestor posturi deficitare, conducătorii instituţiilor care au această problemă trebuie să se descurce cum pot.

Probleme sunt şi în ceea ce priveşte logistica, unele şcoli din judeţ având în continuare nevoie de unele reparaţii, în timp ce altele duc lipsă de mobilier. Problemele au fost discutate la ultima şedinţă generală a directorilor de şcoli din Timiş, acum o săptămână. În cazul a 28 de şcoli, problema mobilierului era una seriosă: modulele nu au fost livrate de furnizor până la 10 septembrie, deşi măsuţele şi scaunelele trebuiau asamblate deja în sălile de clasă.

În urma datelor centralizate la începutul lunii septembrie, aproape 50 de şcoli şi grădiniţe din judeţul Timiş nu aveau autorizaţie sanitară de funcţionare. Cauza principală pentru neacordarea autorizaţiei de funcţionare o constituie lipsa apei curente şi a canalizării, fiind vorba de instituţii din mediul rural.

Corn şi lapte pentru 65.000 de copii

Consiliul Judeţean Timiş a prelungit contractul cu firma care livra produsele şi în anul şcolar precedent. În anul şcolar care începe astăzi, 65.000 de elevi şi preşcolari din judeţul Timiş vor beneficia de acest program. Administraţia judeţeană încearcă să găsească soluţii pentru a iniţia şi programul „Mere în şcoli".

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite