Profesorii timişeni fug de posturile la sat. Peste 30 de posturi au rămas neocupate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dascălii sunt descurajaţi de distanţele mari şi de salariul mic. După ce pentru examenul de titularizare s-au depus sute de dosare, profesorii au lăsat neocupate zeci de posturi.

Aproape trei sferturi din posturile titularizabile stau la dispoziţia celor care nu au obţinut notă de trecere la examen. Din cele 46 de posturi puse la bătaie de autorităţi, mai bine de 30 nu au fost ocupate de dascălii cu notă de promovare. Aceştia spun că locurile de muncă pentru care au candidat nu au posturi titularizabile, în timp ce ofertele disponibile sunt departe de casă şi cu salarii foare mici.

Anca Lăzărescu a obţinut nota opt la examenul de titularizare, specializarea Educaţie Muzicală. Ea spera să obţină un post de profesor în Timişoara. După ce a susţinut examenul pentru al patrulea an, consecutiv, tânăra spune că sistemul de învăţământ nu îi mai oferă vreo perspectivă.

„Este al patrulea an când susţin examenul de titularizare. O singură dată am luat sub nota şapte, în rest am promovat de fiecare dată examenul. Nu am însă unde să mă titularizez. Pretenţii salariale nu mai am, dar măcar să fi prins un post în Timişoara. Nu îmi permit să fac naveta în Lugoj  sau alte oraşe din Timiş, nu pe opt milioane, cel puţin”, susţine femeia. Lăzărescu spune că ia în calcul varianta unei reorientări profesionale.

Posturi în afara judeţului


Cele peste 30 de locuri titularizabile neocupate stau însă la dipoziţia cadrelor didactice din judeţele limitrofe care au obţinut notă de promovare în cadrul examenului naţional. Aceştia au putut să îşi depună dosarul în cadrul acestei săptămâni, urmând ca astăzi să fie repartizaţi computerizat, în locurile unde sunt posturi titularizabile în întreaga ţară.

Dacă nici în urma celei de-a doua sesiuni de repartizare locurile nu vor fi ocupate, acestea vor fi la dispoziţia profesorilor suplinitori din Timiş. „Cele mai multe locuri neocupate sunt la educaţie muzicală specializată şi educatoare în limba germană. Locuri libere au mai rămas la dans clasic, dans contemporan, la prelucrarea lemnului, teatru sau confecţii textile”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş.

Înscrierea pentru concursul de suplinitori va avea loc în perioada 1-2 august, iar examenul va avea loc în data de 4 august. Şedinţa de repartizare a posturilor de suplinitori va avea loc în 23-26 august.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite