Amenzi de peste 55.000 de lei şi peste 50 de tone de grâu confiscate în judeţul Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu cei din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Timiş, au organizat o acţiune în Timişoara şi în Deta, pentru combaterea evaziunii fiscale.

În cadrul acţiunii pentru combaterea evaziunii fiscale au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale în valoare de 55.000 de lei. Şase dintre amenzi au fost date în Timişoara reprezentanţilor unor societăţi comerciale situate pe bulevardul Brâncoveanu care nu au respectat prevederile legii comerţului, expunând la vânzare produse pentru care nu aveau documente de provenienţă, fiind confiscate articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare de 5.450 de lei.

Tot în cadrul acţiunii, poliţiştii au oprit în trafic, în apropierea oraşului Deta, două autocamioane cu semiremorcă aparţinând unei societăţi din Constanţa, care transportau 50.320 kg de grâu, producţie 2012. Pentru că proprietarul mărfii nu a putut prezenta documente legale de provenienţă, respectiv factura fiscală şi contractul de vânzare-cumpărare, a fost aplicată sancţiune contravenţională, iar întreaga cantitate de cereale, în valoare de 70.750 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.

Astfel de acţiuni vor contiuna şi în perioada următoare, după cum atrag atenţia reprezentanţii IPJ Timiş.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite