Studenţii de la Poli au început facultatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul universitar a început înainte de vreme pentru aproape 15.000 de studenţi de la Universitatea Politehnica din Timişoara, cei mai grăbiţi elevi din învăţământul superior bănăţean.

În timp ce colegii de la Universitatea de Vest din Timişoara şi cei de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” se mai pot bucura de câteva zile de vacanţă, politehniştii au asistat ieri la primele cursuri din noul an universitar.

„După deschiderea oficială, am avut două cursuri şi apoi am mers să ne alegem opţionalul pentru sport. A fost bine pentru prima zi”, a spus Irina Iordache, studentă în anul întâi la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii. La fel ca ea, alţi aproape 3.000 de boboci şi-au cunoscut colegii de facultate. Irina Iordache a ales să-şi completeze studiile la Timişoara în speranţa unui viitor în domeniul IT.

„Ştiam că Universitatea Politehnică are reputaţia unei şcoli bune şi de aceea am venit aici. Pe lângă asta, cred că aici sunt mai multe oportunităţi de muncă”, a spus boboaca. Rata extrem de mare a şomajului printre proaspeţii absolvenţi de facultate nu o sperie pe tânăra decisă să-şi dedice mult timp studiului. „Dacă aş fi vrut să fac o facultate pentru diplomă, puteam să o fac oriunde. Cred că aici vii ca să înveţi cât mai mult. Mă gândeam să mă implic şi în organizaţii sau asociaţii studenţeşti”, a mai apus Irina Iordache.

 „Sperăm ca până la finalul anului 2010 să dăm în folosinţă noile facilităţi pentru desfăşurarea activităţilor sportive la Baza 2 şi tot până la finalul anului sperăm să dăm în folosinţă şi o parte din noua bibliotecă”, a spus Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite